„Un bărbat a primit arsuri în urma unui incendiu izbucnit într-o locuință din satul Cotiujenii Mici, raionul Sîngerei. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat în după amiaza zilei de 28 aprilie 2026, la ora 15:53.
La fața locului a fost îndreptat un echipaj de pompieri și salvatori. Ajunși, aceștia au stabilit că flăcările au cuprins acoperișul casei de locuit, dar și mai multe bunuri materiale din interior.
În timpul intervenției, pompierii au evacuat din locuință, trei butelii de gaz, prevenind producerea unei explozii de proporții. Angajații IGSU au reușit lichidarea flăcărilor la ora 17:47.
În urma incendiului, proprietarul, un bărbat în vârstă de 81 de ani a suferit combustii termice la membrele superioare și inferioare”, se arată într-un comunicat emis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI.


Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!