Fuego este un nume binecunoscut în lumea muzicii din România și Republica Moldova. Deși popularitatea și succesul i-au adus o viață prosperă, artistul preferă să trăiască modest și să se concentreze pe activitățile care îl pasionează. Recent, Fuego a ales să se mute în Bălteni, un sat din Ilfov, înconjurat de păduri seculare și aproape de un lac pitoresc.
Locuința sa, o vilă cochetă situată într-o zonă retrasă, este o adevărată oază de liniște. Pe lângă priveliștile idilice, casa are o particularitate care o face unică: piscina interioară a fost transformată într-un dressing impresionant.

Paul Surugiu a recunoscut că a avut o piscină interioară, dar a renunțat la ea pentru a face loc unui dressing. Decizia a fost determinată de numărul impresionant de costume de scenă pe care le deține – peste 500, unele create de designeri celebri
„Am transformat piscina în dressing pentru că nu mai aveam unde să pun costumele. Peste jumătate nu le mai pot purta, dar vreau ca, în timp, să le transform într-o expoziție permanentă. La 70 de ani, îmi doresc să am fundația mea și un muzeu cu toate creațiile mele, costumele populare, discurile de aur și colecția mea de pictură,” a povestit artistul în cadrul podcastului ținut de Mara Bănică.
Relația cu vecinii
Deși locuința sa este impresionantă, Fuego petrece puțin timp acasă din cauza programului său încărcat. Casa este bine securizată, cu un gard înalt și camere de supraveghere, dar relațiile cu vecinii rămân cordiale.
Locuitorii din sat îl descriu ca pe o persoană respectuoasă și modestă. „Este un băiat tare cumsecade. Nu are obiceiul să vină des la magazine, are pe cineva care îi face cumpărăturile, dar dacă te întâlnești cu el, vorbește cu toată lumea”, spune o localnică.
O întâmplare descrisă de săteni îl arată pe artist savurând cireșe direct dintr-un pom, în timp ce șoferul său îl aștepta răbdător în mașină. „E ardeleanul nostru, vorbește frumos și cântă și mai frumos,” a adăugat o vecină.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!