Ședința s-a încheiat.
14:28 Se examinează proiectul cu privire la cererea vicepreședintelui Judecătoriei Ungheni Petru Triboi, referitor la acordarea concediului de odihnă anual.
14:21 Se examinează proiectul cu privire la demersul Universității de Stat din Moldova, referitor la acordul privind desfășurarea practicii de specialitate a studenților anului IV în instanțele judecătorești. Proiectul, admis.
14:48 Se examinează proiectul cu privire la demersul Agenției Servicii Publice, referitor la opinia asupra realizării unor acțiuni în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 286 din 29 mai 2019. Propunerea, respinsă.
14:14 Se examinează proiectul cu privire la demersul Cancelariei de Stat, referitor la avizarea proiectului de hotărâre privind aprobarea proiectului Legii pentru modificarea unor acte normative (răspunderea disciplinară a judecătorilor și Inspecția judiciară). Proiectul, aprobat.
14:13 Se examinează proiectul cu privire la demersul Cancelariei de Stat, referitor la avizarea proiectului de hotărâre privind aprobarea proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative (privind implementarea Protocolului nr.16 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale).
14:12 Subiectul a fost amânat pentru o altă ședință.
14:11 Se examinează proiectul cu privire la demersul Cancelariei de Stat, referitor la avizarea proiectului de Dispoziție a Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului-cadru al Comisiilor specializate create în cadrul Consiliului național pentru drepturile omului.
14:09 Se examinează proiectul cu privire la demersul Agenției de Administrare a Instanțelor Judecătorești, referitor la extinderea pilotării Sistemului Informațional Judiciar (SIJ). Cu 7 voturi pro, demersul acceptat.
14:07 Se examinează proiectul cu privire la demersul Proiectului „Instanțe Judecătorești Model” referitor la extinderea categoriilor de participanți pentru utilizarea aplicației de teleconferință în cadrul judecătoriilor - model pilot. Demersul, admis.
14:07 Se examinează proiectul privire la cererea judecătorului Polina Dolghieri de la Judecătoria Edineț, referitor la anularea suspendării din funcție în legătură cu acordarea concediului parțial plătit pentru îngrijirea copilului minor. Cu 7 voturi pro, cererea a fost acceptată.
14:06 Demersul președinților, admis de membrii CSM.
14:05 Se examinează proiectul cu privire la demersurile unor președinți ai instanțelor judecătorești, referitor la acordarea gradului de calificare unor judecători (Lista se anexează).
14:00 Ședința a început. Cu 7 voturi agenda ședinței a fost aprobată.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!