„Cred că niciodată în viață, la cel mai scump eveniment care am participat vreodată, nu am ajuns să am toată vestimentația pe mine de o mie de euro. Niciodată, la cel mai scump eveniment. Nu a fost așa ceva. Pantofii respectivi au fost cumpărați din Chișinău, de soția mea, dintr-un butic din sectorul Buiucani, unde a dat în jur de 1.000 de lei pe ei”, a declarat Viorel Cernăuțeanu.
Șeful IGP a mai menționat și despre ochelarii săi de soare pe care i-a purtat la același eveniment și care ar costa 2.000 de euro.
„Pot să-i aduc, și dacă îmi dă măcar 200 de euro, îi vând”, a declarat șeful IGP.
Pe rețele sociale au apărut imagini cu papucii purtați de șeful Inspectoratului General de Poliție, Viorel Cernăuțeanu, la o întâlnire cu bloggerii, care ar fi de brand de lux și ar fi la un preț usturător. Supărat, Cernăuțeanu a declarat pentru UNIMEDIA că informațiile sunt false și fac parte dintr-o campanie de propagandă rusă menită să-l discrediteze. „Papucii sunt dintr-un simplu butic din Chișinău”, a menționat acesta.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!