Bijuterii second-hand, vândute ca noi în Moldova. Producătorii solicită modificarea legii și aplicarea accizelor la import

O bună parte dintre bijuteriile pe care le poartă moldovenii sunt din categoria produselor second-hand, iar ei nici nu cunosc despre acest lucru. Cel puțin așa susțin reprezentanți ai producătorilor autohtoni, care au transmis un recurs către Președinție, Guvern, Parlament și Camera de Stat pentru Supravegherea Mărcii (CSSM), solicitând să fie perfecționată legislația, astfel încât să fie amenajate vitrine speciale pentru bijuteriile la mâna a doua.

Foto: poză-simbol

„Am constatat o situație absolut inadmisibilă, când agenții economici, decenii la rând, induc cetățenii Republicii Moldova în eroare, expunând spre vânzare articole din metale prețioase second-hand fără a informa consumatorii despre acest fapt”, se menționează în recursul adresat către șefa CSSM, Marina Margarint.

„Vă rugăm să ieșiți cu inițiativa de a perfecționa legislația RM în domeniul dat, să propuneți introducerea regulilor ce vor obliga agenții economici care activează în domeniul comercializării articolelor din metale prețioase să amenajeze locuri/vitrine separate pentru vânzarea articolelor Second-hand și/sau luate spre realizare de la persoane fizice și ca această informație să fie indicată pe etichetă în mod obligatoriu”, solicită producătorii autohtoni.

Totodată, reprezentanții companiei care fabrică bijuterii şi articole similare din metale şi pietre preţioase se arată nemulțumiți de faptul că sinecostul unui gram de producție este mai mare față de cel de import, deoarece impozitele directe și indirecte achitate în buget sunt mai mari față de cele achitate la import.

Aceștia solicită ca CSSM să înainteze Ministerului Finanțelor inițiativa de a introduce accize la articole din metale prețioase de import în valoare de 50 de lei per gram pentru articole din aur și 5 lei per gram pentru cele din argint.

Reporterii UNIMEDIA au intrat în câteva case de amanet din capitală, pentru a încerca să cumpere bijuterii din metale prețioase. Unii dintre administratori ne-au relatat, sub protecția anonimatului, că ei nu vând articolele pe care oamenii le lasă în gaj pentru o anumită sumă de credit ce li se oferă. Acestea sunt duse la Camera de Stat pentru Supravegherea Marcării pentru probare, după care le transmit magazinelor specializate, unde sunt vândute ca noi.

Contactată de UNIMEDIA, șefa CSSM, Marina Margarint, a confirmat faptul că legislația în vigoare nu interzice acest lucru: „Aceasta se reglementează de către Agenția pentru Protecția Consumatorilor, noi doar probăm și marcăm articolele. Cu părere de rău, nu ține de competența noastră. Legislația nu prevede restricții, doar să conțină informații referitor la cât costă un gram de metal, greutatea și informația despre producător. Rămâne pe seama Agenției Protecției Consumatorului să verifice corectitudinea și să aplice amenzi în cadrul controlului”.

„Dacă un producător a produs articolul, el pune eticheta sau, cele din import, au eticheta producătorului de acolo. Dacă nu, atunci e scris cine vinde, casa de amanet cutare!”, a mai adăugat Marina Margarint.

„O să solicităm opinia de la importatori, de la producători, apoi vom avea o discuție, o ședință comună cu factorii de decizie, agenții economici și vom examina pe loc propunerile. O să propunem modificări în legislație, astfel încât să fie introduse specificările respective, iar aceste articole second-hand să fie menționate diferit”, a precizat Marina Margarint.

Înaltele instituții în stat urmează să ofere un răspuns solicitărilor producătorilor autohtoni în următoarele 30 de zile.


Pub