„Am atenționat unii politicieni asupra faptului că, în cazul căderii Guvernului acesta va avea împuterniciri limitate, inclusiv nu va putea semna Acordul cu Uniunea Europeană cu privire la asistența macrofinanciară, precum și Memorandumul cu Fondul Monetar Internațional”, a scris șeful statului pe pagina sa de Facebook.
Igor Dodon, a afirmat în acest context că prim-ministrul rus, Mihail Mișustin, a confirmat „disponibilitatea Moscovei de a relua negocierile cu privire la creditul în valoare de 200 de milioane de euro, destinat Republicii Moldova”.
Amintim că Platforma DA și Partidul Acțiune și Solidaritate au semnat, după mai multe discuții și presiuni publice, o moțiune de cenzură împotriva actualului Guvern. Documentul a fost prezentat în ședința de săptămâna trecută a Legislativului.
PAS a invitat democrații să susțină moțiunea și chiar a inițiat negocieri în acest sens. La final PD a anunțat că nu este gata să voteze alături de cei care au părăsit anterior rândurile democraților, numindu-i „transfugi și corupți”.
Biroul Permanent al Legislativului a anunțat ședința plenară la care să fie examinată moțiunea de cenzură înaintată de opoziție împotriva Guvernului pentru astăzi, orele 14:00.
În această dimineață, deputata partidului Șor, Marina Tauber, a anunțat pe Facebook că doi parlamentari, colegi de fracțiune, sunt pozitivi la Covid-19, iar alții prezintă simptome.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!