Mihail Onofrei a propus din nou retragerea de pe ordinea de zi a subiectului privind aprobarea planului de mobilitate urbană a mun. Chișinău, motivând că raportorul Dorin Ciornîi ar fi pe foaie de boală.
„Alți angajați să raporteze nu sunt în afară de Ciornîi?”, a întrebat Alexandr Odințov de la PSRM.
„Am vorbit cu domnul Ciornîi, mi-a spus că dumnealui într-adevăr e o foaie de boală și s-a ocupat nemijlocit de proiect, așa că roagă să-l așteptăm la următoarea ședință”, a răspuns esrectarul CMC Adrian Talmaci.
„Propun ca într-adevăr, subiectul să fie amânat pentru ședința viitoare”, a menționat președintele ședinței, Denis Șova.
„Haideți să luăm o pauză, proiectul e important, nu îl vom transmite la reexaminare”, a replicat Odințov.
„Dacă nu găsim limbă comună aici, noi ieșim din sală”, a adăugat socialistul Vlad Melnic.
„E șantaj”, a comentat Grigore Bejenaru, de la MAN.
„Haideți să fim constructivi și corecți față de cetățeni”, a propus Anatol Turchin de la MAN.
„Avem dreptul la propria opinie. Procedați la fel ca PAS, prin ce sunteți diferiți? Nu avem niciun motiv să avem încredere în voi”, i-a răspuns Alexandr Odințov.
Cu 25 de voturi, subiectul a fost trasmis la reexaminare. Consilierii PSRM au părăsit sala, în timpul procedurii de vot.
„A fost întrebarea concretă ce de făcut ca toate jocurile politice să se termine și activitatea CMC să fie deblocată. Noi vedem că intenționat cele două partide blochează activitatea CMC fără niciun argument”, a comentat Denis Șova.
„Ne-am bucurat prea degrabă. Mă deranjează pozișia celor de la PAS și de la PSRM. Suntem în poziția unui copil mic cu biberon și când ăi iei biberonul, el începe a plânge. Exact așa și aici, cineva s-a supărat că nu e examinat un proiect de decizie care din start nu era programat și au pus coada pe spate și au plecat”, a adăugat consilierul MAN Corneliu Pântea.
Consiliul Municipal Chișinău s-a întrunit, din nou, astăzi, în ședință, după ce ieri, aleșii PSRM și cei din PAS au părăsit, pe rând, sala. Și de această dată, consilierii socialiști au părăsit sala, supărați că propunerea lor nu a fost susținută de colegii din CMC.
Consiliul Municipal Chișinău a desfășurat, ieri, prima ședință din 2026. Pe ordinea de zi au figurat mai multe subiecte, inclusiv cel cu privire la aprobarea bugetului capitalei pentru anul curent.
Prima ședință a Consiliului Municipal Chișinău a început cu mai multe mesaje scrise pe pancarte, de către aleșii MAN, la adresa celor din PAS: „Молодец кенций.” „PAS: Deneg net, no vî derjitesi”.
Replici continue au avut loc între consilierii MAN și cei din PAS. „Mă bucur că puteți număra până la 10, dar pentru voi show-ul în capul mesei”, le-a spus Grigore Bejenaru colegilor din fracțiunea partidului de la guvernare.
Spiritele s-au încins când consilierii făceau declarații politice de la tribuna centrală. Alesul MAN s-a enervat și a întrerupt discursul Irinei Baran de la PAS, care îi acuza pe aleșii MAN de „obrăznicii”. Președintele ședinței, Denis Șova, nu a reușit să calmeze spiritele, așa că a amintit despre sancțiunile prevăzute în regulament.
Iar consilierul PSRM Dinari Cojocaru a cerut scoaterea proiectului privind bugetul mun. Chișinău pentru 2026 pe ordinea de zi. „M-am pregătit ca în clasa 1, cu geanta, tocul și video”, a declarat alesul socialist, de la tribuna centrală.
Aleșii PAS din CMC au părăsit ședința în momentul în care unul dintre aleșii MAN, Mihail Onofrei, a propus retragerea de pe ordinea de zi a subiectului privind aprobarea planului de mobilitate urbană a mun. Chișinău, motivând că raportorul Dorin Ciornîi ar fi pe foaie de boală. „Doamnele din secretariat afirmă că el e aici, în Primărie. Cât se poate să mințiți? Nu vi-i rușine? Nu ți-e rușine ție, Mihai? Dacă va fi așa atitudine față de CMC, lucrați singuri, la revedere”, i-a replicat Zinaida Popa și a ieșit din sală, urmată de colegii de fracțiune.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!