79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Prima secție din centrul de triere de la Moldexpo, gata de a primi pacienți

Prima secție din centrul de triere de la MoldExpo a fost finisată, iar 75 de paturi sunt gata pentru pacienți. Astfel, a fost adus utilajul necesar medicilor.

Foto: Facebook/Ion Ceban

Centrul a fost amenajat în 3 zile de către specialiștii din domeniul medical împreună cu militarii. Mai mult, Crucea Roșie a donat pentru Centru, seturi de lenjerie pentru 500 de paturi și dezinfectanți, spune primarul general Ion Ceban.

Coordonator la fața locului este doctorul Oleg Crudu, directorul suspendat pentru perioada de criza a spitalului municipal Sfântă Treime.

Încăperea a fost dezinfectată, mai urmează să fie dezinfectată încă odată până la primirea pacienților. Centrul este dotat cu băi și grupuri sanitare.

În prezent se lucrează la pregătirea celui de-al doilea pavilion, acesta având o capacitate mai mare până la 300 de paturi.


Pub