În imaginile postate pe rețelele de socializare, se pot observa cele două mașini de model Dacia și Opel cu barele de protecție din față avariate. Pe unul dintre automobile este un abțibild care ar indica că mașina este condusă de o persoană cu necesități speciale.
Potrivit ofițerului de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati automobilul Opel de culoare roșie era condus de un bărbat de 32 de ani. Potrivit comunicatului, șoferul mașinii gri ar fi fugit de la locul faptei, abandonând vehiculul. Din fericire, în urma impactului nimeni nu a fost rănit.
Mai mult de atât, șoferul care ar fi părăsit locul impactului a ajuns și anterior în vizorul internauților. Câteva zile în urmă el a fost filmat cum iese la depășire pe contrasens, trecând peste linia continuă.
În urma celor întâmplate, mașina acestuia a fost transportată la o parcare special, iar forțele de ordine fac tot posibilul pentru a da de urmele automobilistului fugar.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!