Guvernul va acorda în luna octombrie o plată unică tuturor bugetarilor cu un salariu brut mai mic de 20.000 lei, raportat la o normă întreagă de lucru:
- 4.000 lei - pentru angajații din învățământ (personal de conducere, didactic și didactic auxiliar), plată care va fi oferită câte 1000 de lei per lună.
- 3.000 lei - pentru angajații din domeniul social, apărare, ordine publică, sănătate (instituțiile bugetare), cultură, tineret și sport, administrație publică și justiție
- 2.000 lei - pentru muncitori și personalul din sectorul tehnic
Pentru această măsură de sprijin Guvernul va aloca jumătate de miliard de lei.
Profesorii au cerut majorări de salarii, la protestul de astăzi cu scandări și sunete de clopoței în fața Guvernului. „Înțeleg furia voastră, dar lucrurile stau prost la capitolul bugetar”, le-a recunoscut manifestanților premierul Vasile Tofan.
Și ministrul Educației, Dan Perciun, a oferit o replică de la Guvern pentru profesorii care protestau în PMAN, cerând majorare de salarii: „Republica Moldova investește în educație mult peste media europeană”.
Liderul PSRM, Igor Dodon, susține revendicările cadrelor didactice care au ieșit la protest astăzi și cere Guvernului să-și revizuiască prioritățile bugetare pentru a găsi resurse pentru majorarea salariilor. În același timp, fostul șef de stat susține că protestul profesorilor ar putea fi doar începutul unor acțiuni mai ample și cheamă toate forțele de opoziție să se unească în această toamnă împotriva actualei guvernări. „PAS și aici și-a mințit alegătorii, care în mare parte erau din educație”, a declarat Dodon.
Majorările salariale promise de Guvern nu vor intra, cel mai probabil, în vigoare de la 1 septembrie. Despre aceasta a declarat președinta Maia Sandu, care a precizat că Executivul trebuie să evalueze resursele bugetare disponibile, astfel încât cheltuielile să fie acoperite de venituri.
Premierul Vasile Tofan a prezentat pe 6 august principalele prevederi ale politicii fiscale pentru anul 2027. Reforma urmează să fie supusă consultărilor publice. În acest context, prim-ministrul a precizat că vor crește simțitor taxele la alcool, țigari și cazinouri.
De altfel, Vasile Tofan a promis că noua politică fiscală „va taxa mai puțin munca și mai mult viciile”.
Pe 26 iunie, Ministerul Finanțelor a anunțat că modificarea sistemului de impozitare a salariilor nu va fi aplicată în 2027. Decizia a venit după ce președinta Maia Sandu a declarat, că reforma „nu este gata”
La acel moment, membrii CSP au avizat negativ proiectul de lege privind reforma sistemului de salarizare.
După criticile exprimate de CSP, și Consiliul Superior al Magistraturii s-a declarat nemulțumit de proiectul legii privind noul sistem de salarizare în sectorul bugetar.
De asemenea, Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” și-a „exprimat îngrijorarea” față de proiectele de legi elaborate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale privind pensiile militarilor și funcționarilor cu statut special, modificarea garanțiilor sociale și salarizarea în sectorul bugetar. Sindicatul avertizează că aceste inițiative au generat incertitudine și un val de demisii în rândul angajaților din structurile de forță, situație care ar putea afecta capacitatea operațională și securitatea statului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!