„Tot ieri am avut distribuite dintr-un turn, știți turnul care este cel mai mediatizat deși nu are media personală, deci în acea zi caldă cine pe drum este cea mai frumoasă, cea mai scumpă prințesă... Ieri am văzut foarte multe media care nu lucrează duminica, dar au distribuit și servesc guvernarea foarte loial.
Am văzut solicitările organelor de drept cu privire la protestatari. Se dorește ca prin mâinile Primăriei să interzicem noi desfășurarea protestului, libera exprimare și acțiunea de protest, lucru care este stipulat de lege.Voi care cunoașteți muchia legii, sunt juriști care s-au exprimat în acest sens. Din cele trei argumente până la tentativele de a instala corturi în fața Președinției, au fost în felul următor, faptul că se fumează în loc public și locuri neautorizate, voi sincer vorbiți despre acest lucru, da? În tot orașul se fumează, nu mai spun că în fața Parlamentului, și mulți fumează din PAS, iar alții chiar în birou și parcă nu e nicio problemă și nu-i amendează nimeni, deci dacă îi amendați pe protestatari, ceea ce este lucrul poliției nu Primăriei, vă rog să îi amendați și pe deputați, și pe cei de la Președinție, care fumează acolo frumușel în spate, unde tot e loc interzis, în fața Guvernului și în spatele Guvernului unde la fel sunt fumători înrăiți, care nu protestează, dar nu deranjează ochiul poliției. Să fie egali toți în fața legii, amendați protestatarii pentru fumatul în locuri neautorizate, să fie amendați și toți deputații PAS pe lângă Parlament, care fumează nu doar țigări, dar și alte lucruri, știe toată lumea cine și în ce condiții fumează.
Ce ține de murdărie, serviciile specializate lucrează în această privință, dacă cineva e de vină, să fie întocmite procese verbale și să fie amendați oamenii. Eu nu știu ce așteaptă de la protestatari poliția și în special cei din turn, doamna președinte Maia Sandu, prim-ministra Natalia Gavrilița, „mititelu” Parlamentului. Nu știu ce așteaptă, să stea în bancă, să recite poezii, ce să facă? Sunt protestatari până la urmă”, a declarat Ceban.
În legătură cu acțiunea de protest care se desfășoară în scuarul Parlamentului Republicii Moldova, Poliția anunță că a sesizat în repetate rânduri Primăria municipiului Chișinău despre încălcările pe care le admit participanții.
Totodată, oamenii legii au solicitat intervenția Primăriei mun. Chișinău pentru a recomanda organizatorilor modificarea condițiilor de desfășurare a întrunirii declarate privind locul, forma, ora de desfășurare a întrunirii.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!