20,1059 lei/EUR Euro la 20,1059 lei (+3 bani), dolar la 17,9822 lei (+7 bani) — leul slăbește față de ambele 1,1 mln € Prejudiciu de 1,1 milioane euro în dosarul de fraudă; București decide dacă rămâne în arest preventiv 30 de zile 12 °C Maximă de 12 grade la Chișinău cu ploi slabe aproape continue; miercuri se încălzește la 15 grade 13 morți 13 morți și 300+ răniți în atacul Houthi pe aeroportul din Riad; 3 rachete balistice interceptate
CSJ pune punct pe disputa lui Diacov cu ANI: Fostul deputat câștigă litigiul cu Autoritatea de control a averii

Magistrații de la CSJ au pus punct pe disputa fostului deputat democrat, Dumitru Diacov, și Autoritatea Națională de Integritate. Astfel, Diacov a câștigat litigiul. „Recursul depus de Autoritatea Națională de Integritate se declară inadmisibil. Încheierea este irevocabilă”, se arată în decizia pronunțată de CSJ.

Foto: UNIMEDIA

„Examinând admisibilitatea recursului, completul specializat pentru examinarea acţiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele motive.

Completul specializat în examinarea acţiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită şi în contextul rolului şi funcţiei legale a instanţei judecătoreşti supreme care constă, în special în asigurarea şi interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios administrativ.

Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să ţină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate şi a avea succes, de aceste însuşiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudenţa sa constantă statuează că dreptul de acces la instanţe nu este absolut. Există limitări implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în special cazul condiţiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăşi natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privinţă de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condiţiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franţei, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în faţa instanţelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie ţinut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept naţional şi de rolul instanţelor ierarhic superioare în acest sistem (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenţei CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac şi procedurile care implică doar chestiuni de drept, şi nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerinţele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).”, se arată în decizie.

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare în privința lui Dumitru Diacov, deputat din Parlamentul Republicii Moldova în rezultatul unui control al averii și intereselor personale, care a fost efectuat pentru perioada 2014 - 2019, fiind extins și asupra soției parlamentarului.

În cadrul verificărilor efectuate și a documentelor obținute, inspectorul de integritate a constatat existența unei diferențe substanțiale, în mărime de peste 600 de mii de lei, între averea dobândită și veniturile obținute de către deputat și soția acestuia. Justiția urmează să se pronunțe pe marginea acestui dosar.

Președintele de onoare al Partidului Democrat a spus că va lăsa justiția să spună ultimul cuvânt pe marginea actului emis de către Agenția Națională de Integritate ce vizează averea deputatului. 


Pub