4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Cum a fost lăsată o companie fără imobile de 12 milioane de lei, deși le achitase integral. 2 persoane, reținute după perchezițiile CNA și PA

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) în comun cu procurorii Procuraturii Anticorupție (PA) au desfășurat astăzi 20 de percheziții la mai multe persoane bănuite că ar fi pus la cale un plan infracțional de deposedare a unei companii de bunuri procurate prin licitație publică, cauzând un prejudiciu material în sumă de peste 12 milioane de lei.

Foto: CNA

Potrivit probatoriului administrat, după neachitarea unor credite contractate de o companie autohtonă de la o bancă comercială, s-a dispus transmiterea silită a bunurilor gajate în posesia băncii, în scopul valorificării ulterioare a acestora. Cu toate acestea, administratorul companiei debitoare ar fi continuat să utilizeze bunurile transmise în posesia băncii timp de mai mulți ani.

„După mai multe tentative de valorificare silită a bunurilor gajate, la sfârșitul anului 2020 a avut loc o licitație, în cadrul căreia bunurile imobile au fost vândute cu suma de peste 12 milioane de lei. Deși a fost desemnată compania câștigătoare, care ulterior a achitat integral suma pentru procurarea bunurilor, iar toate operațiunile au fost aprobate în conformitate cu legea, mai multe persoane, printre care și administratorul companiei debitoare, ar fi inițiat diverse acțiuni în scopul împiedicării companiei desemnate câștigătoare să intre în drepturile de proprietate asupra bunurilor.

Aceste acțiuni ar fi culminat cu transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile către o companie terță, administrată de persoane afiliate companiei debitoare. Ca urmare a acțiunilor infracționale, părții vătămate i-ar fi fost cauzat un prejudiciu în proporții deosebit de mari”, se arată în comunicatul CNA.

Până la această oră, două persoane au fost reținute pentru 72 de ore, iar alte persoane urmează să fie cercetate în stare de libertate. Urmărirea penală continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei și a întregului lanț infracțional.


Pub