(video) Ceban, indignat de criticile pe deszăpezire: Tot felul de prostălani comentează, inclusiv foști primari și experți, care joacă bilot pe sobă

Primarul capitalei, Ion Ceban, vine cu acuzații în adresa celor care au criticat modul de intervenție a serviciilor municipale, după ninsorile abundente de ieri. „Văd tot felul de prostălani care comentează în spațiul public diferite lucruri și îndrugă verzi și uscate, începând cu foști primari, pe care îi prindea zăpada pe neprins de veste, pe la 15 ianuarie și terminând cu alți experți, care stau pe sobă și joacă bilot”, a declarat edilul, în cadrul ședinței de astăzi a Primăriei.

Foto: UNIMEDIA

„Mulțumesc încă o dată celor implicați, noi nu avem armată, nu avem poliție, mă refere la mun. Chișinău. Muncesc lucrătorii care sunt în ture obișnuite, de dimineață și până seara, în zile obișnuite, nu doar atunci când avem situație de criză. Văd tot felul de prostălani care comentează în spațiul public diferite lucruri și îndrugă verzi și uscate, începând cu foști primari, pe care îi prindea zăpada pe neprins de veste, pe la 15 ianuarie și terminând cu alți experți, care stau pe sobă și joacă bilot. Sunt oameni vii, sunt oameni care lucrează în ture, se face maxim inclusiv cu cei care sunt în privat”, a declarat Ion Ceban, în cadrul ședinței serviciilor municipale.

Reacția vine după ce fostul edil al capitalei, Dorin Chirtoacă, a făcut o postare pe Facebook, la subiectul metodelor de deszăpezire folosite de autoritățile municipale.

„Poate cineva va auzi și va înțelege…

Am atras atenția de multe ori în ultimii 5 ani. Metodele de deszăpezire de astăzi din Chișinău sunt complet depășite, inutile și periculoase.

Reforma serviciului de deszăpezire începută de subsemnatul 10-12 ani în urmă a fost oprită și abandonată.

S-a revenit la metoda sovietică - nisip cu sare. În condițiile fenomenelor meteo extreme este ca și cum ai da cu sapa la avioane.

Sper că cineva va citi și va înțelege că lucrurile trebuie schimbate din temelie, altfel va fi și mai rău. 

Este nevoie de autospeciale precum cea din imagini, Mercedes, adusă în anul 2014 din orașul Mannheim, Germania. Aceasta funcționează pe bază de sare + soluție de apă sarată și care este dozată, din calculatorul de la bord, cu doza de grame/m2, în funcție de intensitatea ninsorii.

Autospeciala are un traseu prestabilit (de circa 50 km) intervenția începe până la ninsoare cu prelucrarea carosabilului, durează continuu în timpul ninsorii și se încheie după. Sarea cu soluția de apă sărată coboară punctul de îngheț al zăpezii, o topesc, care se scurge, astfel, în canalizare. Cu cât mai concentrată este soluția, cu cât mai mare este gramajul pe 1 m2, cu atât mai multă zapadă poate fi topită etc.

Deși repet aceste lucruri de ani de zile, pe nimeni nu interesează.

Pentru rezolvare, subiectul trebuie dezbătut public, date soluțiile și pusă presiune. Altfel, fără supărare, următoarea etapă va însemna tragedii din cauza nu a iresponsabilității și a populismului, dar deja a imbecilității”, a scris fostul primar de Chișinău, Dorin Chirtoacă.


Și deputatul PAS Alexandr Trubca a venit cu critici în adresa edilului, ieri.

„Strada Studenților e patinoar. La fel a fost și când a nins data trecută. Deci, e o regulă. Dacă tot nu este capacitate de a curăța toate străzile, cel puțin închideți-le pe cele pe care nu se poate practica șofatul! Dar, meh, din punct de vedere a PR-ului dă mult mai bine scosul viceprimarilor la rânit omăt printr-un live colindând străzile înzăpezite!”, a scris parlamentarul, pe Facebook.


Moldova se confruntă, de ieri, cu condiții meteorologice de iarnă, caracterizate prin precipitații sub formă de ninsoare. Serviciul Hidrometeorologic de Stat a prognozat căderi de zăpadă consistente, care vor marca vremea pe parcursul întregii zile.

La Chișinău a nins continuu. Potrivit primarului capitalei, Ion Ceban, pe unele străzi, serviciile speciale au intervenit de mai multe ori.

Activitatea instituțiilor educaționale, școli și grădinițe, din Chișinău pe parcursul a două zile, până joi, 11 ianuarie a fost sistată. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Comisiei Situații Excepționale Chișinău.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis un cod portocaliu de schimbare bruscă a vremii. Avertizarea va dura până pe 10 ianuarie.


Pub