Opinii: „Guvernul are nevoie și de alte remanieri; În primul rând, la Ministerul Economiei”

Guvernul condus de Natalia Gavrilița are nevoie de remanieri și la alte ministere. „În primul rând la Ministerul Economiei... Avem câțiva miniștri care, evident, nu au prestația necesară pentru această funcție foarte importantă și responsabilă mai ales în această situație cu multiple crize”, a declarat la Cabinetul din Umbră de la JurnalTV, vicepreședintele Platformei DA, Alexandru Slusari.

Foto: UNIMEDIA

„Guvernul are nevoie și de alte remanieri. Pentru mine este cert că mai departe lucrurile nu pot să meargă așa. E nevoie de remanieri pe mai multe ministere. Cu cât mai mult se întârzie cu atât mai mult are de suferit actul de guvernare, vectorul european și personal pentru doamna Gavrilița. În primul rând, Ministerul Economiei. La Ministerul Agriculturii nu putem să ridicăm întrebarea după două luni. Avem diverse viziuni, dar mai este loc de dialog. Avem câțiva miniștri care, evident, nu au prestația necesară pentru această funcție foarte importantă și responsabilă mai ales în această situație cu multiple crize”, a declarat vicepreședintele Platformei DA, Alexandru Slusari.

Totodată, analistului politic, Anatol Țăranu, califică drept „justificate” reproșurile adresate de premierul Natalia Gavrilița fostei deja șefe de la Mediu, Iuliana Cantaragiu.

„Am memorizat-o pe doamna ministru prin maniera ei dezastruoasă de a comunica. Asta în condițiile în care actualului Guvern i se aduc reproșuri, după mine, absolut întemeiate cu privire la calitatea comunicării”, a menționat Țăranu.

„Oamenii vor ca lucrurile să se întâmple mai repede și să le comunicăm despre ceea ce noi facem. Timp de 30 de ani, cetățenii RM au așteptat schimbări și acum vor ca lucrurile să se întâmple foarte rapid. Uneori aceste cerințe sunt exagerate, iar noi Executiv și Parlament suntem nevoiți să ținem pasul cu aceste așteptări, dat fiind faptul că am fost angajați de ei”, a spus, la rândul său, deputatul PAS, Vasile Grădinaru.

La rândul său, ministrul Economiei a declarat că „de când am fost numit ministru se tot discută lucrul acesta, fiindcă în crize asta se întâmplă și cred că în orișicare țară se întâmplă lucrul acesta. Eu cred că trebuie să fie întrebați cetățenii, mai puțin să ne lăsăm influențați de acest politicianism, foarte multe populisme, din păcate, instrumente și soluții practice nu oferă nimeni.Am o experiență bogată în viață și nu mă ating astfel de chestii, dar nu asta este ideea, ideea este de ce are nevoie țara”.

Ministra Mediului, Iuliana Cantaragiu, și-a dat demisia ieri, după ce cu o zi înainte a fost muștruluită la ședința Guvernului pentru proiecte nefinalizate.

În perioada următoare vor mai urma remanieri în Guvern, susține prim-ministra, Natalia Gavrilița. „E ca într-o echipă de fotbal, când un jucător obosește, facem o schimbare și dăm un suflu nou, un impuls nou”, a spus, ulterior, prim-ministra Natalia Gavrilița.


Pub