40 posturi Poliția de Frontieră recrutează 40 de ofițeri și subofițeri pentru Direcția Regională Vest 15–49 L/mp Cod galben de ploi: 15–49 litri pe m² pe arii extinse până mâine seara 127 drone Atac masiv pe Sankt Petersburg: 127 de drone ucrainene interceptate, terminal petrolier și centru de date în flăcări 2.500 €/lună Job la Polul Sud: 2.500 €/lună pentru 6 luni printre pinguini, la baza Port Lockroy din Antarctica
Coronavirus: Turcia a suspendat cursele aeriene în alte 46 de ţări

Turcia a suspendat sâmbătă cursele aeriene spre alte 46 de ţări şi a extins măsurile restrictive pe plan naţional pentru limitarea propagării noului coronavirus, potrivit dpa.

Foto: moldovanews.md

Printre destinaţiile vizate figurează între altele Finlanda, India, Niger, Portugalia şi Kazahstan, zborurile urmând să fie suspendate începând cu sâmbătă ora locală 17:00, a indicat agenţia de presă Anadolu, citând Ministerul de Transporturi de la Ankara.

Deocamdată nu există nicio informaţie cu privire la data la care interdicţia de zbor ar putea fi ridicată. Interdicţia acoperă şi partea de nord a Ciprului.

Ankara suspendase anterior zborurile spre 22 de ţări, între care şi Germania, şi a închis cea mai mare parte a locurilor publice şi de rugăciuni în masă, anulând evenimente sportive, transmite Agerpres.

Sâmbătă, interdicţia a fost extinsă la saloanele de coafură, de înfrumuseţare şi la picnicuri.

Numărul de decese în Turcia din cauza noului coronavirus a crescut la 9 morţi, în timp ce numărul de cazuri confirmate a ajuns la 670, indicase vineri seara ministrul turc al sănătăţii Fahrettin Koca într-o postare pe Twitter.

Numărul de cazuri de contaminare cu noul coronavirus se dublează aproape zilnic şi se aşteaptă să crească odată cu intensificarea testării în teren.

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan şi-a îndemnat concetăţenii „să nu-şi părăsească domiciliul dacă nu este absolut necesar” într-un mesaj audio pe Twitter.

Turcia, o ţară cu 83 de milioane de locuitori, a anunţat primul test pozitiv cu noul coronavirus la 11 martie.


Pub