79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Plîngău refuză să comenteze discursul lui Năstase: A fost în sfârșit eliberat de povara politicului

Președintele Platformei DA, Dinu Plîngău, a anunțat că luat act de declarațiile celor 9 consilieri municipali și se abține să comenteze discursul lui Andrei Năstase. „Dumnealui a avut, în sfârșit, parte de o multașteptată eliberare de povara politicului pe care și-a expus-o așa cum a știut el mai bine”, a scris Plîngău într-o postare pe facebook.

Foto: UNIMEDIA
„Am luat act de declarațiile celor 9 consilieri municipali. Ținând cont de meritele din trecut ale domnului Andrei Năstase, mă voi abține să fac comentarii referitor la discursul pe care l-a avut astăzi în fața presei. Dumnealui a avut, în sfârșit, parte de o multașteptată eliberare de povara politicului pe care și-a expus-o așa cum a știut el mai bine.
Drumul nostru politic, cel al Platformei DA continuă și avem multe de făcut împreună. Trăim vremuri complicate, avem de luptat cu dușmani reali: sărăcia, exodul masiv al populației, corupția la nivel înalt, promisiuni neîmplinite, guvernanți care nu conștientizează ce înseamnă responsabilitatea cuvântului promis în campanii electorale.
Sărbători fericite tuturor! Sper ca în 2023 să avem parte de o #PoliticăAltfel”, a scris Plîngău.


Președintele fondator al Platformei DA, Andrei Năstase și majoritatea consilierilor municipali Chișinău ai formațiunii au depus demisia din formațiune, după acuzațiile lansate la adresa lor a conducerii acesteia. Totodată, aceștia nu își vor depune mandatele din CMC. „Cineva ne cere acest lucru de parcă acel cineva ne-a oferit aceste mandate. Oare nu eu mi-am lăsat familia în străinătate și am venit aici și am luptat cu Plahotniuc, am muncit ca un rob?”, a explicat Andrei Năstase.



Pub