6 persoane reținute Șase persoane, patru minori, reținute și puse sub arest 30 de zile pentru agresiunea asupra studentului de 19 ani 500.000.000 lei Aproximativ 500 de milioane de lei investiți în noua bază militară de la Băcioi, cea mai mare investiție în infrastructură apărare 2 drone Două drone au survolat neautorizat spațiul aerian al Moldovei astăzi, nordul și centrul țării temporar închiși 7 laureați Șapte personalități premiate cu Premiul Național 2026, fiecare primind 100.000 de lei pentru contribuții în artă, știință și sport
Șoferița care a lovit mortal o fetiță din Fălești, trimisă în judecată: Procurorii au cerut ridicarea provizorie a permisului acesteia

Cauza penală în privința tinerei care a tamponat mortal o fetiță din Fălești a fost expediată în instanța de judecată, anunță Procuratura Generală. Șoferița riscă o pedeapsă de până la 7 ani de închisoare cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Foto: Colaj

„Reamintim că, la 02 decembrie 2022, aproximativ la ora 07:35, învinuita, aflându-se la volanul unui automobil, pe un traseu din raionul Fălești, nu a ţinut cont de totalitatea factorilor ce caracterizează condiţiile rutiere, precum existenţa altor participanţi la trafic, contrar Regulamentului circulaţiei rutiere, s-a încadrat în manevra de depăşire a unui alt automobilul, cu ieşirea pe banda de circulaţie în sens opus, şi ca rezultat, a tamponat cu partea frontală a automobilului un pieton, care s-a dovedit a fi o minoră. Potrivit raportului de expertiză judiciară, minorei i-au fost cauzate traume incompatibile cu viața, care au dus la deces.

Învinuita și-a recunoscut integral vinovăția în comiterea infracțiunii imputate. Procurorii au solicitat ridicarea provizorie a permisului de conducere al învinuitei, măsură preventivă care a fost acceptată de judecătorul de instrucție.

La fel, în privința învinuitei a fost aplicată măsura preventivă obligarea de a nu părăsi țara pe un termen de 60 de zile”, menționează PG.

Șoferița de 24 de ani, care a spulberat copila de 10 ani pe o trecere de pietoni din Fălești, este cercetată penal în libertate. Despre aceasta a declarat pentru UNIMEDIA, Eugenia Molceanov, ofițera de presă din cadrul Inspectoratului de Poliție Fălești. Copila s-a stins din viață pe patul de spital, câteva ore mai târziu după impact. Între timp, bloggerul Eugen Luchianiuc a publicat imagini cu automobilul șoferiței, după accident.

La data de 2 decembrie, aproximativ ora 07:30 dimineața, în orașul Fălești, o șoferiță în vârstă de 24 de ani, locuitoare a orașului Soroca, conducând un automobil de marca „Mitsubishi”, a tamponat o fetiță de 10 ani, din orașul Fălești, care traversa partea carosabilă regulamentar, pe trecerea de pietoni. În urma accidentului, copila a fost internată la spital, unde a decedat în seara zilei de 3 decembrie.

Fetița de 10 ani, care a fost spulberată pe o trecere de pietoni din Fălești, a fost înmormântată la data de 5 decembrie. Instituția Publică Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu”, orașul Fălești a venit cu un mesaj de condoleanțe.


Pub