4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Peste 80 de acte străine și moldovenești pe nume diferite, depistate într-un automobil, la vama Leușeni

Peste 80 de documente eliberate de autoritățile Republicii Moldova, Ucrainei și Bulgariei au fost depistate de funcționarii vamali de la Leușeni. Documentele erau tăinuite între bancheta din spate și roata de rezervă ale unui Ford Galaxy.

Foto: https://customs.gov.md/

Potrivit Serviciului Vamal, cazul a fost înregistrat în seara zilei de joi, 30 aprilie curent, pe sensul de intrare în țară. În cadrul controlului de specialitate, vameșii au supus verificărilor autoturismul condus de un bărbat cu dublă cetățenie, moldovenească și bulgară, în vârstă de 39 de ani.

https://customs.gov.md/ / Sursa:https://customs.gov.md/

Deși conducătorul auto a optat pentru Coridorul Verde, ceea ce presupune că nu avea bunuri de declarat, în rezultatul verificărilor, funcționarii vamali au depistat un pachet de polietilenă plin cu documente. Acesta conținea 83 de acte pe nume diferite: cărți de identitate, acte permisive, pașapoarte, certificate de stare civilă, cărți de asigurare ș.a.

Serviciul vamal / Sursa:https://customs.gov.md/

Pentru continuarea cercetărilor și atragerea la răspundere a persoanelor implicate, documentele au fost ridicate și vor fi transmise, conform competențelor, Poliției de Frontieră, pentru efectuarea expertizei tehnico-judiciare. Dacă se va stabili că acestea sunt contrafăcute, conform prevederilor art.361 alin.1 Cod Penal al Republicii Moldova, conducătorul auto riscă amendă în mărime până la 650 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.


Pub