22,54 lei/l ANRE ajustează prețurile la pompă de mâine; scade costul pentru șoferi 53 Cercetați într-un dosar de mită la permise auto în Călărași, anchetă CNA 19,6962 lei/€ Cursul BNM pentru euro azi; leul câștigă ușor teren 27,24 lei/m3 Căușeni: ANRE aprobă tarife noi la apă pentru 2025; facturi mai mari
„Toate ambulanţele sunt dotate, iar a 2-a echipă a venit pe gravitatea cazului”. CNAMUP, despre intervenţia la fiica lui Igor Cuciuc: A fost resuscitată 52 de minute

Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) vine cu detalii pe intervenția tragică care s-a produs aseară, în cazul fiicei interpretului Igor Cuciuc, Andreea. Reprezentanții Centrului afirmă că, „toate ambulanțele sunt dotate cu echipament, iar a 2-a echipă de medici a intervenit reieșind din gravitatea cazului”. Precizările vin, după ce artistul, care și-a pierdut fiica, a menționat că „salvarea a venit peste 7 minute neechipată”, ulterior a fost solicitată o altă ambulanță, care a venit peste 20 de minute, conform spuselor interpretului.

Foto: Colaj

„IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească informează despre intervenția tragică care s-a produs aseară.

Ambele echipe AMU s-au deplasat la timp și au acordat asistență medicală de urgență în volum deplin în conformitate cu cerintele prevazute de actele normative.

Cert este că toate autosanitarele sunt dotate cu echipamente medicale, oxigen și defibrilatoare, iar solicitarea pentru a doua echipă a fost reieșind din specificul și gravitatea cazului concret.

Toate acțiunile și măsurile de resuscitare s-au efectuat timp de 52 minute în conformitate cu Protocoalele Clinice Naționale în vigoare.

Membrii echipelor AMU au făcut tot posibilul pentru a salva pacienta, efectuând măsurile de resuscitare cardio-respiratorie și cerebrală, care cu părere de rău nu s-au soldat cu succes, cu profund regret tânăra s-a stins din viață.

În aceste clipe grele pline de tristețe și durere nemărginită, colectivul IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească exprimă condoleanțe familiei, rudelor și celor apropiați”, se arată într-un comunicat emis de responsabilii de la CNAMUP.


Vestea tragică despre moartea fiicei lui Igor Cuciuc, Andreea, a zguduit o țară întreagă. Colegii de breaslă ai interpretului, dar și ai fetei au împânzit rețelele cu mesaje de condoleanțe, fiind șocați de moartea tinerei. „Să cânți cu glasul tău tămăduitor până la inimile și rănile părinților”, au scris apropiații.

Familia Cuciuc, răpusă de durere după moartea fiicei. „Am pierdut tot ce aveam mai scump. Mândria noastră frumoasă, inteligență gingașă cum să trăim fără tine!?”, se arată în primul mesaj al interpretului după tragedie.

Fiica interpretului Igor Cuciuc, Andreea, s-a stins din viață, seara trecută. Conform informațiilor publicate pe rețele de colegii fetei, aceaștia sarbătoreau Balul Bobocilor într-un local din capitală.


Pub