„Polițiștii de la Ciocana au intrat în posesia unei informații operative precum că, într-un apartament de pe str. Alecu Russo, proprietarii au organizat o speluncă de consum și realizare a substanțelor stupefiante de tip marijuana, mefedronă și PVP.
În urma efectuării percheziției autorizate la domiciliu, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău - Oficiul Ciocana, polițiștii au depistat aparate confecționate artizanal destinate consumului de droguri, dar și pachețele cu o substanță albă asemănătoare drogurilor.
Probele au fost ridicate, sigilate şi expediate Centrului Tehnico - Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP pentru efectuarea expertizelor.
Dacă vinovăția acestora va fi demonstrată, riscă închisoare de până la 4 ani” se arată în comunicatul emis de Poliția Republicii Moldova.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!