18,97 lei/l Motorină scade sub 19 lei/l în weekend la 18,97 lei/l, benzină 22,32 lei/l; ANRE 1.000.000 Țigări ascunse în tavanul camionului; organizator, șofer și soție trimiși judecată PCCOCS 50.000 lei Microbuz furat Olanda depistat la Albița; șoferul declară cumpărat Germania 7.000 € 19,80 lei Euro la 19,80 lei, dolar 16,89 lei azi la BNM pentru weekend; euro crește cu 0,003 lei
SUA și China încep negocierile privind tarifele vamale: Unde vor avea loc tratativele

Statele Unite şi China vor purta tratative comerciale la nivel înalt, în contextul tensiunilor în creştere legate de taxele vamale. Trezoreria de la Washington a anunţat marţi că secretarul acestui departament, Scott Bessent, va ajunge joi în Elveţia, unde se va întâlni cu un înalt oficial chinez, scrie digi24.ro.

Foto: Profimedia

Comunicatul Trezoreriei nu precizează cine va fi interlocutorul lui Bessent, dar ministerul comerţului de la Beijing, care a confirmat că vor avea loc negocieri, a precizat că partea chineză va fi reprezentată de viceprim-ministrul He Lifeng, transmite dpa.

Conform ministerului, decizia de a negocia a fost luată ca reacţie la aşteptările internaţionale, în interesul economic al Chinei şi în urma solicitărilor industriei americane şi a consumatorilor. 

Întâlnirea va fi primul contact la nivel înalt de la începutul conflictului comercial între cele două puteri economice, cele mai mari din lume, declanşat la începutul lui aprilie. 

Marţi, preşedintele american Donald Trump afirmase că oficiali din China vor să negocieze relaxarea tensiunilor în comerţul bilateral, iar dialogul va avea loc „la momentul potrivit”. „Vor să negocieze şi vor să aibă o întâlnire”, a spus el în Biroul Oval al Casei Albe, la întâlnirea cu premierul canadian Mark Carney. 

Guvernul de la Washington a impus taxe de până la 145% la importurile din China, iar Beijingul a reacţionat cu măsuri similare la nivelul de 125% pentru produsele americane. Ambele părţi au prevăzut însă excepţii pentru articolele considerate critice, cum ar fi anumite componente electronice, pentru a atenua impactul economic, reaminteşte dpa. 

Trump a făcut remarci contradictorii despre stadiul tratativelor cu chinezii. El a susţinut că au avut loc discuţii, inclusiv o convorbire telefonică cu preşedintele chinez Xi Jinping, dar Beijingul i-a dezminţit afirmaţiile.


Pub