Totodată, Zinaida Greceanîi a fost aleasă președinta de onoare.
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova s-a întrunit la cel de-al XIX-lea Congres extraordinar al formațiunii. Reuniunea a început cu un minut de reculegere pentru victimele atacului terorist de la Moscova, Federația Rusă.
La Congresul din 19 decembrie 2023, PSRM a revenit la funcția de președinte, dar nu l-a ales.
În noiembrie aceluiași an, socialiștii au anunțat că se vor convoca la Congres, la sfârșitul anului și va modifica statutul formațiunii. „Cel mai probabil vom întoarce funcția de președinte de partid. Evident că eu voi candida”, a declarat anterior fostul șef de stat, Igor Dodon.
Pe 18 decembrie 2021, după eșecul la prezidențiale și alegerile pralamentare, Igor Dodon a plecat de la șefia Partidului Socialiștilor din Moldova. Decizia a fost luată la Congresul formațiunii. Igor Dodon a fost numit președinte de onoare, iar funcția de președinte a fost lichidată. Atribuţiile acestuia au fost transmise organului central al formaţiunii – Comitetului Executiv, care este desemnat de către Consiliul Republican al PSRM pe un termen de 4 ani. Din numărul membrilor Comitetului Executiv, este ales Secretarul Executiv pe un termen de un an.
Igor Dodon a renunțat și la mandatul de deputat și a condus Uniunea moldo-rusă a oamenilor de afaceri, cu sediul la Chișinău.
În primăvara anului 2023, Igor Dodon a revenit în partid, iar colegii l-au ales Secretar Executiv al PSRM.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!