35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
(foto) Femei care schimbă Moldova: Jurista Olga Diaconu este de părere că educația juridică trebuie să înceapă devreme

Olga Diaconu este juristă de profesie și membră a Asociației Tinerilor Avocați din Moldova. Prin implicarea în diverse proiecte, atât naționale, cât și internaționale, încearcă să promoveze standardele de etică în avocatură și să contribuie la îmbunătățirea calității serviciilor prestate de avocați, în special în societatea noastră, în care „justiția are o imagine foarte proastă”, spune jurista.

Foto: UNIMEDIA

Olga Diaconu pledează și pentru introducerea unui curs opțional de educație pentru elevi. „Consider că prin astfel de ore, vor cunoaște mai multe despre drepturile lor, obligațiile ca cetățeni. În același timp se pormovează implicarea elevilor în societate, pentru că dacă vrem o societate democratică trebuie să avem cetățeni implicați”.

Olga Diaconu / Sursa:UNIMEDIA/Igor Rotari
Olga Diaconu / Sursa:UNIMEDIA/Igor Rotari

Recent, Olga Diaconu s-a alăturat programului Eastern Partnership Civil Society Fellowship Programme, finațat de UE, la care a depus dosarul cu proiectul „Promovarea standardelor de etică în profesiile juridice”.

„Când am aplicat, problema pe care am identificat-o este faptul că justiția are o imagine foarte proastă în societate, iar circa 80% din moldoveni nu au încredere în justiția din țară, ceea ce nu este normal într-un stat de drept”.

Olga Diaconu / Sursa:UNIMEDIA/Igor Rotari
Olga Diaconu / Sursa:UNIMEDIA/Igor Rotari

Timp de cinci luni, Olga Diaconu a organizat o serie de workshop-uri pentru avocați, dar a inclus și elevii, pentru că, spune ea, „educația juridică și cultivarea acestor valori începe mai devreme”.

„Am vorbit despre cazuri juridice cu elevii, i-am pus în situații de a lua decizii, de a găsi argumente în baza Constituției și alte documente legale. Elevilor le-a plăcut și s-au arătat interesați, în special cei care vor să meargă la drept”.

Olga Diaconu / Sursa:UNIMEDIA

„A fost o oportunitate de a cunoaște foarte mulți oameni noi, oameni plini de idei, de inițiativă”, spune Olga despre programul european. „Am fost implicată și în alte proiecte, dar acesta a fost pentru mine un început mai serios. Iți deschide ochii, îți lărgește orizonturile, înțelegi care sunt necesitățile din țară”.

Pentru viitor, Olga Diaconu spune că se va concentra pe dreptul în afaceri, dar și își va contina activitatea în cadrul Asociației Tinerilor Avocați, unul din scopuri fiind crearea de legături și parteneriate cu juriști din alte țări.

Olga Diaconu / Sursa:UNIMEDIA
Olga Diaconu / Sursa:UNIMEDIA

Acest articol a fost elaborat în cadrul proiectului „VECINII UE est”. Opiniile exprimate sunt exclusiv cele ale autorului articolului.


Pub