Maia Sandu, despre uzina de la Rîbnița: Țara nu are de ce să fie în lista neagră a Uniunii Europene. Mai ales că avem un potențial investitor străin

Șefa statului, Maia Sandu, spune că includerea Republicii Moldova pe o listă neagră din cauza activității unei întreprinderi din stânga Nistrului „nu este corectă”. „Problema cu această uzină trebuie rezolvată, dar nu incluzând țara în lista neagră a Uniunii Europene”, a spus Sandu în cadrul emisiunii Cutia Neagră.

Foto: UNIMEDIA

„Eu cred că Guvernul a explicat foarte clar că nu e corect să permiți ca țara să fie inclusă în lista neagră a Uniunii Europene doar din cauza unei întreprinderi, țara nu are de ce să fie în lista neagră a Uniunii Europene, că ulterior Republica Moldova aici pe intern, cu instrumentele proprii să pună la punct această întreprindere și să oprească aceste abuzuri și da, știu că se lucrează, știu că nu s-a avansat suficient, se lucrează pe partea asta, dar nu trebuie să pedepsim țara, să apărem acolo în lista neagră doar din cauza unei întreprinderi, mai ales că avem un potențial investitor străin care și-a anunțat disponibilitatea să vină să investească aici. Da, problema cu această uzină trebuie rezolvată, dar nu incluzând țara în lista neagră a Uniunii Europene”, a spus Sandu.

Prim-ministra, Natalia Gavrilița, a venit cu o reacțiile la acuzațiile Promo-LEX, cauzate solicitarea de a relua importul de fier vechi la uzina din Rîbnița. „Declarația că Guvernul nu acționează pentru protejarea drepturilor omului pe teritoriul controlat de autoritățile de la Tiraspol nu corespunde adevărului. Subiectul se află în permanență pe agenda Cabinetului de miniștri și, în special, a Biroului politici de reintegrare”, a declarat Gavrilița.

Asociația Promo-LEX a declarat astăzi că „regretă declarația prim-Ministrei Natalia Gavriliță privind presupusul interes al Republicii Moldova în reluarea importului de fier vechi pentru uzina metalurgică din Râbnița în condițiile evitării abordării problemelor și a cazurilor grave de încălcare a drepturilor omului în regiunea transnistreană”.

„Ne arătăm îngrijorați de faptul că în pofida insistenței și a numeroaselor noastre atenționări și demersuri, autoritățile constituționale ale R.Moldova continuă să nu sesizeze instituțiile europene și partenerii R.Moldova, în aceeași măsură în care se fac demersurile pentru garantarea activității economice a unor instituții din stânga Nistrului.

În acest context, Asociația Promo-LEX:

Să retragă demersul către UE privind reluarea importului de metale uzate, consultarea acestui subiect cu mai mulți factori de decizie competenți în domeniu și publicarea concluziilor privind oportunitatea înaintării unui astfel de demers;

Subliniază că aspectele privind promovarea și respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană trebuie să devină fundamentul oricărui tip de negocieri, implicit a procesului politic de reglementare a ecuației transnistrene;

Reiterează importanța consultării și implicării în acest proces complex a reprezentanților societății civile, mai ales a organizațiilor care monitorizează situația respectării drepturilor omului în teritoriu din stânga Nistrului și apără victimele abuzurilor;

Solicită prim-ministrei, precum și noului viceprim-ministru pentru Reintegrare, eforturi consistente și consecvente îndreptate spre rezolvarea eficientă și reală a problemelor și fenomenelor de încălcare ale drepturilor omului în regiunea transnistreană”, arată declarația Promo-LEX.


Pub