De cealaltă parte, procurorul de caz, Dumitru Botnaru, a răspuns că nu are de ce să-i fie rușine și a respins acuzațiile că „mai multe probe ar fi fost viciate”.
Raisa Ciurel, mama lui Mihăiță, cu lacrimi în ochi, a accentuat că așteaptă o decizie corectă.
„Domnul Ciochină se plânge că a fost scos din funcția de primar, dar lui Mihăiță i s-a luat viața, Mihăiță a fost băgat în pământ și nu se plânge. El se plânge că în Penitenciarul nr. 13 nu sunt condiții, Mihăiță stă la doi metri sub pământ, el tot vrea condiții, dar nu le are. Nu știu ce decizie va fi însă sper să fie luată una corectă. Deja vedem pe 27 ce decizie va fi”, a declarat mama lui Mihăiță.
În cătușe și însoțit de oamenii legii – așa a apărut Nicanor Ciochină, fostul primar de Boldurești, învinuit că a lovit mortal un copil și a fugit de la fața locului, la ședința din 2 februarie 2026. Se întâmplă după ce la 29 ianuarie, acesta a fost reținut de mascații de la „Fulger” într-un alt dosar, în care este învinuit de tortură, care s-a petrecut în 2020.
Nicanor Ciochină, fostul primar de Boldurești, învinuit că a lovit mortal un copil și a fugit de la fața locului, își va afla sentința la data de 27 februarie 2026, ora 14:30. Tot atunci, judecătoarea Lilia Lupașco va pronunța sentința și în cazul lui Ion Andronache, considerat complicele lui Ciochină, care l-ar fi ajutat pe fostul primar de Boldurești să ascundă urmele accidentului.
Sentința vine la doi ani și 8 zile de la tragicul accident care i-a luat viața lui Mihăiță.
Anterior, procurorii au cerut nouă ani de închisoare cu executare pentru Nicanor Ciochină, fostul primar de Boldurești, învinuit că a lovit mortal un copil și a fugit de la fața locului. Totodată, procurorii au solicitat trei ani de închisoare și pentru Ion Andronache, învinuit că l-a ajutat pe Ciochină să ascundă urmele crimei. Ambii se declară nevinovați.
În cătușe și însoțit de oamenii legii – așa a apărut Nicanor Ciochină, fostul primar de Boldurești, învinuit că a lovit mortal un copil și a fugit de la fața locului, la ședința din 2 februarie 2026. Se întâmplă după ce la 29 ianuarie, acesta a fost reținut de mascații de la „Fulger” într-un alt dosar, în care este învinuit de tortură, care s-a petrecut în 2020.
Oamenii legii oferă detalii despre reținerea fostului primar de Boldurești, Nicanor Ciochină, vizat într-un alt dosar penal. Potrivit Poliției, Ciochină ar fi agresat, în 2020, un bărbat cu dificultăți de deplasare.
Imagini video arată momentul tensionat în care Nicanor Ciochină, fostul primar de Boldurești, acuzat că a lovit mortal cu mașina un copil, apoi a fugit de la fața locului, a fost scos din judecătorie de mascați.
Fostul primar de Boldurești, Nicanor Ciochină, este vizat într-un dosar de tortură. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de Emil Gaitur, purtătorul de cuvânt al Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Nicanor Ciochină a fost reținut, din nou, de mascați. S-a întâmplat după ședința de judecată de astăzi, la care procurorii au cerut pentru acesta 9 ani de închisoare.
„Sunt niște aberații” – a fost prima reacție a lui Nicanor Cichină la cererea procurorilor. Totodată, acuzatorii au cerut trei ani de pușcărie pentru Ion Andronache, bărbatul acuzat că l-ar fi ajutat pe Ciochină să ascundă urmele.
Nicanor Ciochină a fost reținut în februarie 2024. Atunci, Mihai Beșliu, care avea 14 ani, a fost lovit mortal la Nisporeni, iar șoferul a fugit de la fața locului. Oamenii legii au menționat că bărbatul se afla cu mașina de serviciu.
Mama băiatului a publicat un mesaj, după ce a fost reținut primarul localității Boldurești. „Ucigașule”, a scris femeia.
Amicul lui Mihai a relatat că în seara tragediei ei veneau, împreună, de la alergat: „Am vrut să-l feresc. N-am apucat”.
Primarul de Boldurești ar fi fost beat în momentul impactului. Despre aceasta au declarat rudele victimei. „Era și soția în mașină, ei veneau cinstiți de la o zi de naștere din Nisporeni”, a spus bunica băiatului ucis.
La mijlocul lunii august 2024, avocații primarului de Boldurești au încercat să înainteze versiunea unui „eventual suicid” din partea lui Mihai și chiar ar fi vrut să aducă „martori” că băiatul ar mai fi avut astfel de tentative. „Copilul meu nu este sinucigaș”, a spus, la rândul său, mama adolescentului ucis, devastată de durere și năucită de declarațiile auzite în instanță.
În septembrie 2024, Nicanor Ciochină a fost eliberat din penitenciar și trimis în arest la domiciliu. Despre aceasta a anunțat avocatul familiei băiatului ucis, Dorin Podlisnic
La 11 septembrie, avocatul familiei lui Mihai a dezvăluit că apărătorii inculpatului i-au propus mamei copilului bani, ca aceasta să-l ierte pe Nicanor Ciochină. „Răspunsul a fost nu, iar după asta au apărut tot felul de versiuni”, a declarat Dorin Podlisnic.
Totodată, mama adolescentului decedat a declarat că însuși Nicanor Ciochină i-a pus întrebări, în cadrul uneia dintre ședințele de judecată: „Vă spun sincer, nu m-am așteptat ca primarul să se scoale, cu atâta tărie, și să-mi pună chiar el întrebări, uitându-se la mine”.
Avocatul lui Nicanor Ciochină, Dumitru Buliga, a insistat că clientul său nu este vinovat. „El nici nu apare în imagini. Probele sunt trucate. Toate problemele lui au început după ce el a ieșit cu declarații publice către Dorin Recean și a expus acuzații grave în privința șefului actual al Inspectoratului de Poliție Nisporeni, Sergiu Andronache. Imediat după aceasta l-au legat de acest accident”, a menționat avocatul, care a mai declarat că martorii accidentului tragic sunt influențați negativ.
La sfârșitul lunii martie, fostul primar de Boldurești a revenit la muncă, drept primar interimar. Potrivit mai multor informații apărute public, acesta a fost votat de 10 consilieri.
La 11 martie, mandatul primarului comunei Boldurești, Nicanor Ciochină, a fost anulat. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, acesta „s-a aflat în imposibilitatea de a exercita funcția în perioada 31 mai 2024 – 14 februarie 2025”.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!