Pentru a stopa acest tip de contravenție și/sau infracțiune și pentru a preveni comercializarea ilegală a metalului, angajații Direcției de Poliție a municipiului Chișinău au mers la mai multe puncte de colectare a metalului feros, unde discutat cu agenții economici, solicitându-le următoarele:
– să nu cumpere articole a căror proveniență este dubioasă;
– să ceară acte prin care vânzătorii să poată proba că grilele sau capacele sunt ale lor și nu bunuri publice;
– să solicite imediat intervenția poliției în caz că li se pare că persoanele doresc să comercializeze metal pe care l-au sustras.
Totodată, Poliția solicită agenților economici să renunțe la comercializarea metalelor care provin de la persoane dubioase și drept urmare să-i denunțe. În cazul în care nu se ia atitudine, agenții economici sunt avertizați că devin implicit complicii hoților.
Dacă ați constatat o astfel de contravenție apelați la 112 sau ofițerul de sector și comunicați acțiunile ilegale. Persoanele care au comis astfel de infracțiuni sunt pasibile de răspundere contravențională și penală.
În context, reamintim că în cadrul ultimei ședințe a Primăriei capitalei, Ion Ceban anunța despre sustragerea grilelor pluviale din unele zone ale Chișinăului, pe care ulterior făptașii le duc la punctele de colectare a metalului. Edilul a cerut Direcției Transport să facă un demers către Ministerul de Interne, pentru a identifica hoții.
„Remontarea grilelor este un proces îndelungat, acestea sunt costisitoare, se fac la comandă, altă problema e că receptoarele sunt de diferite tipuri, avem peste 50 de tipuri, mărimi diferite și de anul trecut, pe străzile unde se efectuează reparații au început să fie montate receptoare securizate”, a precizat Ceban.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!