4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Eșanu: Dacă „modificările tehnice în Constituție” vor fi implementate va fi o dovadă că unii juriști sunt potlogari și lași

Juristul Nicolae Eșanu susține că dacă „modificările tehnice în Constituție” vor fi implementate „aceasta va fi o dovadă clară că absoluta majoritate a juriștilor sunt fie lași, fie analfabeți sau în cel mai bun caz, potlogari”. Astfel, potrivit lui „nu ne rămâne decât să ne rugăm să nu vină la guvernare un dement, gata să se folosească de acest precedent”.

Foto: fb/Nicolae Eșanu

„Dacă conceptul de „modificări tehnice în Constituție” va fi implementat, aceasta va fi o dovadă clară că absoluta majoritate a juriștilor sunt fie lași, fie analfabeți sau în cel mai bun caz, potlogari. Și nu ne rămâne decât să ne rugăm să nu vină la guvernare un dement, gata să se folosească de acest precedent și de alte găselnițe, pentru a comite fapte monstruoase”, a scris Eșanu.

Deputaţii Partidului Acţiune şi Solidaritate au înregistrat în Parlament un proiect de lege ce prevede ca în textele legilor Republicii Moldova, inclusiv în Constituţie, sintagma „limba moldovenească” să fie substituită cu „limba română”. Potrivit documentului, care urmează să fie examinat în comisiile parlamentare, sintagmele „limba de stat”, „limba oficială” şi „limba maternă”, la orice formă gramaticală, vor fi înlocuite cu „limba română”, la forma gramaticală corespunzătoare.

Fostul președinte, Igor Dodon, a comentat proiectul de lege al Partidului Acțiune și Solidaritate cu privire la schimbarea sintagmei „limba moldovenească” în „limba română” în toate legile. „Oare acesta e cel mai important lucru acum în Republica Moldova? Nu ar fi mai bine să ne ocupăm de problemele care îi interesează pe oameni? Pe oameni îi interesează cum să trăiască până la ziua de mâine, îi interesează locuri de muncă, pensii, salarii și nu cum ar trebui să se numească limba în acte”, a menționat Dodon.

Academia de Științe a Moldovei salută inițiativa deputaților PAS din Parlamentul Republicii Moldova pentru substituirea în textul legilor Republicii Moldova și în Constituție a sintagmei „limba moldovenească” cu sintagma „limba română”, „astfel fiind recunoscut adevărul științific”. „Readucerea în normalitate legislativă a denumirii corecte a limbii noastre ar pune capăt infinitelor discuții inutile care se duc în jurul acestei probleme, tuturor speculațiilor care se fac de câteva decenii, ar spori imaginea republicii noastre în întreaga lume și ar asigura procesul ei de integrare europeană”, susține AȘM.


Pub