Sute de oameni au sărbătorit în faţa tribunalului decizia Curţii Supreme. Asociația For Women Scotland a dat în judecată guvernul scoţian cu privire la definiţia juridică a femeii, în contextul Legii privind Egalitatea. Potrivit acesteia, femeile au dreptul la acelaşi număr de posturi de conducere în instituţiile publice precum bărbaţii, dar guvernul scoţian a inclus în această cotă şi femeile trans.
Cum a fost definită legal femeia în UK
„Decizia unanimă a acestei instanțe este că termenii femeie și sex din Legea egalității din 2010 se referă la o femeie biologică și la sexul biologic", a declarat Patrick Hodge, judecător Curtea Supremă.
Acum, persoanele trans din Anglia, Scoţia şi Ţara Galilor nu vor mai avea acces în toaletele, vestiarele sau secţiile de spital dedicate exclusiv femeilor. În plus, ele nu vor mai efectua condamnările în închisori de femei.
„Este clar o victorie pentru drepturile femeilor. Acest caz a fost întotdeauna despre femei, niciodată despre drepturile persoanelor trans. Când vedem un spațiu destinat exclusiv femeilor, înseamnă exact asta: doar femeile au voie, nu şi bărbați, nici măcar dacă au un certificat de recunoaștere a genului”, spune Trina Budge, director ONG.
Reacţiile sunt împărţite
Activiştii acuză o mare nedreptate la adresa comunităţii. „Evident, sunt dezamăgită. Niciun judecător nu poate să îmi spună cine sunt eu. Se simte ca un atac la adresa persoanelor trans şi pare că luăm exemplul Americii sub conducerea lui Trump”, a declarat Heather Herbert, activistă transgender.
Pe reţeaua X, Martina Navratilova a mulţumit ONG-ului care s-a judecat timp de 7 ani cu guvernul scoţian. „Noi, femeile, am ştiut tot timpul cine suntem”, a scris fosta tenismenă.
În schimb, scriitoarea JK Rowling, care a finanţat cu zeci de mii de lire ONG-ul, nu s-a ferit de cuvinte. „Nu aţi avut niciodată drepturile pe care pretindeţi că le-aţi pierdut; aţi avut pretenții. Lașii și idioții s-au înclinat în fața campaniei voastre de intimidare”, a scris ea.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!