„Ași ruga concurenții electorali să nu îndemne Comisia Electorală Centrală să meargă la încălcarea legii pentru că asta ar fi o încălcare a legii. Codul electoral stabilește exhaustiv care sunt documentele în baza cărora cetățenii RM își realizează dreptul la vot atât în țară, cât și peste hotare. Nu este o decizie pe care trebuie să o ia CEC. Curtea Constituțională s-a expus deja pe acest subiect. Noi am informat și am îndemnat cetățenii să verifice valabilitatea actelor”, a declarat Alina Russu.
Menționăm că CEC a interzis ca la aceste alegeri să fie permisă votarea cu pașapoarte expirate în secțiile de votare din afara Republicii Moldova. CEC susține că prin interzicerea votului în baza pașaportului expirat, acesta previne votarea multiplă.
Amintim că la data de 29 ianuarie Curtea Constituțională (CC) a respins demersul avocatului poporului Mihail Cotorobai, în care s-a cerut ca cetățenii Republicii Moldova, aflați peste hotare, să dețină dreptul de a vota baza buletinelor de identitate și a pașapoartelor cu termenul de valabilitate expirat.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!