6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Numărul angajaților de la frontieră a fost triplat: Palanca, cel mai solicitat punct de trecere

Numărul angajaților de la frontieră a fost triplat în cele mai solicitate puncte de trecere, în mod special, Palanca, unde aseară coada de mașini era de peste 20 de km. Anunțul a fost făcut de ministra MAI, Ana Revenco.

Foto: UNIMEDIA

Ministra a mai menționat că majoritatea cetățenilor din Ucraina care au ajuns în Moldova spun că vor merge la rude și că își vor găsi cazare pe cont propriu.

Astfel, cetățenii ucraineni vor putea intra pe teritoriul Republicii Moldova inclusiv cu acte de identitate interne și fără obligativitatea prezentării certificatului Covid-19. Minorii vor fi admiși cu certificat de naștere, buletin de identitate intern sau pașaport.

65 de persoane din Ucraina au fost cazate pe parcursul nopții la Centrul Moldexpo, anunță primarul capitalei, Ion Ceban.

Ucraina a intrat în stare de război, Rada Supremă de la Kiev a aprobat solicitarea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Acesta a anunțat totodată, că în urma discuțiilor cu mai mulți lideri mondiali, începe crearea unei coaliții anti-Putin.

În dimineața zilei de 24 februarie 2022, Federația Rusă a declanșat o operațiune militară în Donbas, Ucraina.


Pub