79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(video) Parlamentul, în ședință, cu protestatari la ușă: Bugetul de Stat pentru anul 2025, votat de deputați

Deputații s-au întrunit astăzi, 19 decembrie, într-o nouă ședință la Parlament. Pe ordinea de zi au figurat 31 de proiecte, printre care și proiectul de hotărâre cu privire la declararea anului 2025 - Anul Mihai Eminescu.

Foto: UNIMEDIA

18:06 Ședința s-a încheiat.

17:53 Se prezintă proiectul de hotărâre privind constituirea Comisiei speciale pentru selectarea candidaturilor la funcția de membru al Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradate nr. 377.

Proiectul susținut în lectura a II-a de 64 de deputați.



17:43 Proiectul de lege pentru aderarea Republicii Moldova la Convenția Internațională privind Stoparea Falsificării de Monedă, semnată la Geneva la 20 aprilie 1929 nr. 368, examinat de deputați.

Proiectul a fost susținut în I lectură de 68 de deputați și tot de 68 de în lectura a II-a.


16:56 Se examinează în lectura I proiectul de lege privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea și repararea daunelor aduse mediului nr. 328.

Proiectul susținut în I lectură de 59 de deputați.


16:55 Proiectul de lege privind ratificarea Convenției europene pentru protecția animalelor de companie, semnată la Strasbourg la 13 noiembrie 1987 nr. 378, susținut în lectura a II- de 75 de deputați.

15:54 Se examinează proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar (art.201 , 21, 27, ș.a.) nr. 361.

Proiectul susținut în lectura a II-a de 59 de deputați.


15:28 Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2025 nr. 358, a fost respins.

15:22 Deputații au revenit ședință și examinează proiectul nr. 359, legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025.

Proiectul susținut în lectura a II-a de 69 de deputați.


13:38 Deputații au inițiat o pauză până la ora 15:00.

13:20 Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (facilitarea activității mediului de afaceri VII) nr. 363, susținut în I lectură de 59 de deputați.


12:45 Are loc examinarea proiectului de lege cu privire la modificarea Legii 240/2024 cu privire la unele măsuri de sprijin pentru fermieri în legătură cu seceta din anul 2024 nr. 380.

Proiectul susținut în I lectură de 76 de deputați.


12:32 Vasile Grădinaru cu luare de cuvând la tribună.

„Ion Ceban este pe telegram și pe facebook numai nu la Primărie și astfel avem finanțare ilegală a unui partid. Săptămâna trecută s-a aflat că o companie va cere în instanță un miliard de lei de la Primăria Chișinău sub formă de daune care ar fi provocate de primărie. Este vorba despre acea companie care gestionează mai mult de 300 de stații în municipiul Chișinău și la care sunt panouri de publicitate electorală pe care dumneavostră timp de luni întregi ați văzut mutrișoara lui Ion Ceban și a colegilor săi din partidul Primăriei, iar într-un final o companie va beneficia de un miliard de lei din bugetul municipal pentru ca noi toți să vedem reclama lui Ceban”, a declarat Grădinaru.

12:23 Vlad Batrâncea cu luare de cuvânt la tribuna Parlametului.

10:57 Se examinează în I lectură proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (combaterea eficientă a fenomenului corupției electorale și aspectele conexe acestuia) nr. 381.

Proiectul votat în lectura I de 57 de deputați.


10:54 Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Codul contravențional al Republicii Moldova nr.218/2008 – art.2771; Legea nr. 291/2016 cu privire la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc – art.53, 54; ș.a.) nr. 263 a fost votat în lectura a II-a de 57 de deputați.


10:53 Proiect de lege pentru modificarea Codului vamal nr.95/2021 (art.96, 427) nr. 320, susținut de 58 de deputați.


10:52 Proiectul de lege pentru modificarea articolului 55 din Legea nr.3/2016, cu privire la Procuratură nr. 275, amânat pentru ședința următoare.

10:50 Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (aspecte privind modul de îndeplinire a serviciului militar) nr. 329, susținut în lectura a II-a de 59 de deputați.


10:45 Proiectul de lege pentru ratificarea Contractului de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții în vederea implementării Proiectului „Programul de Dezvoltare a Pădurilor din Moldova” nr. 353, a fost susținut în lectura a II-a de 59 de deputați.


10:44 Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (ajustarea cadrului normativ în conformitate cu prevederile Legii nr.227/2022 privind emisiile industriale) nr. 352, amânat pentru ședința din 27 decembrie.

10:41 Se examinează proiectul de lege privind participarea Republicii Moldova la majorarea capitalului Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei în conformitate cu Rezoluția Consiliului de Administrație nr. 463/2022 „Privind majorarea capitalului Băncii” nr. 343.

Proiectul susținut în lectura a II-a de 58 de deputați.


10:38 Are loc examinarea proiectului de lege nr. 350, pentru modificarea unor acte normative (privind procedura de azil).

Proiectul susținut în lectura a II-a de 58 de deputați.


10:36 Ordinea de zi a fost aprobată cu votul a 57 de deputați.

10:35 Proiectul nr.389 inclus pe ordinea de zi cu votul a 58 de deputați.

10:30 Deputata PAS, Larisa Novac a fost a discutat cu protestatarii de la ușă. „Salariul profesorilor va fi mărit cu 15%, nu cu 9%”.

10:18 Ședința a început cu prezența a 85 de deputați.

Urmărește live pe UNIMEDIA:


 



Pub