22,6 lei/l Benzină A95 coboară mâine la 22,6 lei/l cu 17 bani, motorină la 19,15 lei/l; ANRE reduce prețurile la carburanți 200 m Cod galben de ceață pe întreg teritoriul cu vizibilitate redusă la maximum 200 m; atenție la volan recomandă meteorologii 22 Condamnare la 22 ani închisoare pentru Nicu Gherman în dosarul omorului lui Sergiu Oală din Bălți ucis în pădure Călinești 19,80 lei Euro la 19,80 lei, dolar 16,84 lei azi la BNM; leul moldovenesc se apreciază cu 3-4 bani față de ieri
(video) Aleșii PAS îi pun condiții lui Ceban pentru a vota bugetul: Îi dăm șansă până marți! Primarul: Acești consilieri mint

Proiectul bugetului municipal pentru anul 2025 nu a fost aprobat nici astăzi, de CMC. După mai multe replici de la tribuna centrală, Zinaida Popa a anunțat că primarul mai are timp să accepte solicitările PAS pe buget și că fracțiunea părăsește ședința, înainte să aibă loc procedura de vot. La rândul lor, consilierii PSRM i-au acuzat pe colegii care tocmai ieșeau din sală că au nevoie „doar de spectacol”. Iar edilul Ion Ceban a declarat că „toate solicitările PAS deja au fost incluse în buget”.

Foto: colaj

„Fracțiunea PAS va susține bugetul municipal cu condițiile pe care le-a expus acum jumătate de an, acum trei luni, acum două luni. Noi suntem consecvenți și coerenți. Îi mai dăm o șansă primarului general să se expună până marți la ora 10:00. Dacă solicitările vor fi acceptate, PAS va debloca situația și va vota bugetul”, a declarat președinta fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău, Zinaida Popa, de la tribuna centrală.

Fracțiunea PAS a cerut o pauză până marți și a părăsit sala.

„Încă o dată se demonstrează că voi aveți nevoie de spectacol”, le-a strigat un consilier aleșilor din PAS.


„Astăzi, când iarăși a ajuns timpul de a propune și de a examina Bugetul municipal pentru anul 2025, fracțiunea PAS din CMC a părăsit din nou sala de ședință, la fel ca în luna decembrie, când bugetul a fost propus de executiv. Bugetul este propus în ședință pentru a treia oară. Ei niciodată nu au vrut și nu au avut de gând să voteze bugetul, au făcut politică și au mințit oamenii în toată această perioadă. Toate solicitările PAS au fost incluse în buget. Ceea ce era de demonstrat”, a comentat edilul Ion Ceban.


Aleșii municipali au continuat, astăzi, 4 iunie, ședința extraordinară, întreruptă ieri. Pe ordinea de zi au figurat 11 subiecte, printre care și reexaminarea bugetului municipal pentru 2025. La acest subiect, însă, fracțiunea PAS a părăsit sala, iar proiectul nu a acumulat suficiente voturi, pentru a fi aprobat în lectura I.


Pub