(video) Calvarul se amână: Primăria nu a închis, încă, circulația pe podul de pe Mihai Viteazul. Precizările autorităților

Circulația pe podul de pe strada Mihai Viteazul din capitală rămâne deschisă, deocamdată. Potrivit responsabililor de la Primărie, Căile Ferate din Moldova urmează să prezinte o decizie privind căile alternative de deplasare, pentru a stabili programul calendaristic de închidere porțiunii de drum.

Foto: facebook

„La moment, întrebarea este deschisă. Nu avem un răspuns cert de la Căile Ferate din Moldova. În momentul când o să avem mai multă conlucrare şi cooperare vom putea decide asupra programului calendaristic de închidere a podului Mihai Viteazul. Până nu primim răspuns, lucrurile stau pe pauză. Aşteptăm decizia privind căile alternative de deplasare. Transportul public continuă să circule, cum a fost până la această etapă şi va contina să circule până nu va fi decizia dedinitivată”, au precizat responsabilii.


Anterior, Primăria a nunțat că circulația rutieră de pe podul de pe strada Mihai Viteazul ar putea fi sistată integral. O solicitare în acest sens a fost depusă de agentul economic care se ocupă de reparația podului.

Podul din strada Mihai Viteazul din capitală a intrat în reparaţie pe data de 4 iulie 2022, după organizarea a patru licitaţii cu privire la reparația capitală a podului din str. M. Viteazul, unde nu a participat niciun agent economic, în urma celei de a cincea licitaţii, câştigător a fost desemnat un consorțiu format din compania Granbutservice Ukraina, sucursala Vulcăneşti, Genesis şi Compania Electrica.

În perioada 31 martie - 31 decembrie 2023, va fi suspendată parțial circulația rutieră pe podul din strada Mihai Viteazul. Potrivit autorităților, măsura a fost luată în legătură cu necesitatea executării lucrărilor de reparație a podului.

Șeful Direcției generale mobilitate urbană, Vitalie Mihalache a precizat informații cu privire la perioada în care jumătatea de pod renovată de pe strada Mihai Viteazul va fi gata pentru a fi dată în exploatare.


Pub