6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(video) „По ляпам, она чемпион”. Poezia dedicată Nataliei Gavrilița, de la „cel mai bun tamada din lume”

Prim-ministra, Natalia Gavrilița, a fost criticată de mai mulți internauți, după ce a spus la întrevedere cu Secretarul General al ONU, că pe data de 9 mai „sărbătorim încheierea celui de-al Doilea Război Mondial”. Actul capitulării Japoniei prin care a fost pus capăt războiului din Pacific și Războiului II Mondial fiind semnat la data de 9 septembrie.

Foto: Colaj

În acest context, Pavel Duganov cunoscut pentru poeziile sale și deținătorul titlului de „cel mai bun tamada din lume” i-a dedicat o poezie Nataliei Gavrilița.

„Vizita dumneavoastră vine într-o zi simbolică, în care marcăm sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial”, a început ieri discursul său prim-ministra, la conferința comună cu Secretarul General al ONU.
„Ne bucurăm de oaspeți înalți la Chișinău. E dificil să-l uimești cu ceva pe Secretarul General al ONU, dar noi reușim, din câte se vede...”, a scris fostul premier, Ion Chicu, pe pagina sa de Facebook.


Pub