„După cum am avertizat vineri, regimul a recurs la șantaj, amenințări, rețineri, pentru a-i speria pe oameni și a-i determina să nu iasă duminică în stradă, ca să ceară achitarea integrală a facturilor. Ne așteptăm și la provocări inventate de mintea bolnavă a celor de la guvernare, care vor să împiedice cu orice preț o manifestație pașnică.
În loc să soluționeze problemele oamenilor, regimul Sandu-PAS le înmulțește, seamănă frică și deznădejde în Moldova. Noi vom rezista și chiar vom deveni mai statornici în lupta noastră pentru interesele cetățenilor Republicii Moldova, pentru interesele țării noastre”, se arată în notă.
Formațiunea se adresează către toate formațiunile politice de opoziție, către societatea civilă, să ia atitudine și să condamne ferm intimidarea fără precedent a celor care au voce critică la adresa conducerii țării.
Totodată, aceștia cere „repetat regimului să pună capăt abuzurilor și fărădelegilor, să respecte dreptul constituțional al cetățenilor la exprimarea opiniei”.
„Reiterăm invitația pentru ambasadorii străini, acreditați la Chișinău, să ia atitudine față de încălcarea dreptului la libera întrunire și a pluralismului politic. Îi invităm personal să fie prezenți la mitingul pașnic de duminică al Mișcării Pentru Popor, pentru a se convinge de caracterul pașnic al acestuia”, se mai menționează în comunicat.
Procuratura Anticorupție în colaborare cu Centrul National Anticorupție și Serviciul de Informație și Securitate au desfășurat astăzi peste 20 de percheziții în dosarul de finanțare ilegală a Partidului Politic Șor. Opt persoane au fost reținute.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!