6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(video) Igor Dodon despre asigurarea cu produse alimentare: „La moment, nu avem probleme”

La acest moment nu avem probleme cu asigurarea cu produsele alimentare necesare, iar prețurile vor fi monitorizate atent, a declarat astăzi Igor Dodon a declarat, după ședința Centrului Unic de Comandă.

Foto: kursk.bezformata.com

Șeful statului a declarat că a discutat cu cele mai mari rețele de comerț din țară, „începând cu cele autohtone Linella, Nr 1, și altele, dar și cu investitorii străini Kaufland și Metro”, despre asigurarea cu produse alimentare, prețuri și siguranța în magazine a cumpărătorilor.

„La acest moment nu avem probleme cu asigurarea cu produsele necesare”, a dat asigurări cetățenilor, președintele.

Ce ține de prețuri, Igor Dodon a menționat că a primit numeroase mesaje din partea cetățenilor în privința prețurilor. „Am solicitat o statistică pentru ultimele 6 luni la prețurile produselor de primă necesitate care au fost în rețelele de comerț. Avem o informație detaliată și depistăm unde se încearcă unele majorări speculative”, a declarat oficialul.

El a admis că în magazine s-a atestat o majorare „speculativă” în ultimul timp la unele produse, „care va fi gestionată”.

Igor Dodon a menționat și faptul că în rețelele de magazine măsurile de protecție au nevoie de îmbunătățiri. „Numărul de case deschise, măști de protecție pentru casieri... Apropo, un casier deservește pe zi 400-500 de persoane. Și acolo trebuie să fim atenți să nu avem careva situații neplăcute”, a notat președintele.

În Republica Moldova a fost instituită stare de urgență începând cu data de 17 martie 2020, valabilă până la data de 15 mai. Potrivit legii, pe timpul stării de urgență autoritățile ar putea dispune, la necesitate, raționalizarea consumului de alimente și alte produse de strictă necesitate.


Pub