„În legătură cu informațiile apărute în spațiul mediatic, cu referire la ,,încălcarea legislației în procesul de încorporare în Armata Națională’’, a unui tânăr care nu deținea buletin de identitate, Ministerul Apărării comunică: încorporarea nu este condiționată exclusiv de deținerea buletinului de identitate.
Astfel, tânărul a fost încorporat în baza documentelor existente (certificat de naștere, faptul că a fost luat la evidența militară la vârsta de 16 ani) și cu respectarea Legii nr. 1245/2002 cu privire la pregătirea cetățenilor pentru apărarea Patriei.
Persoana în cauză a fost încorporată în serviciul militar în termen la 22 decembrie 2023, și trecută în rezervă la data 20 decembrie 2024, până la intrarea în vigoare a noii Legi a cetățeniei, din 24 decembrie 2025.
Totodată, lipsa buletinului nu poate fi interpretată ca lipsă a cetățeniei Republicii Moldova. Cetățenia este un statut juridic reglementat de lege, iar Constituția interzice privarea arbitrară de cetățenie.
Legea prevede modalități clare de verificare și confirmare a statutului persoanei, iar instituțiile statului au obligația să utilizeze aceste mecanisme. Evidența militară și încorporarea trebuie să se bazeze pe date verificate și pe actele/registrele relevante, procedura pe care instituția de apărare o implimentează”, se menționează în comunicatul remis de Ministerul Apărării.
Un tânăr din Republica Moldova, în vârstă de 20 de ani, care tocmai a terminat serviciul militar obligatoriu, a rămas fără cetățenia statului pe care l-a apărat. Totul din cauza că părinții săi nu i-au perfectat buletin de identitate cât timp era minor. Cazul a fost făcut public de liderul Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, care a declarat: „Sper că aceștia nu îi vor da afară din RM pe cei care sunt apatrizi, după ce au făcut serviciul militar. Că de la guvernarea majoritară PAS și „Kenții” Maiei Sandu mă aștept la orice”.
Fosta deputată PAS Olesea Stamate a comentat cazul tânărului care tocmai a terminat serviciul militar obligatoriu, dar a rămas fără cetățenia RM. „Un nonsens juridic, care spune mult despre statul nostru. Dacă statul a chemat un tânăr sub arme, l-a evidențiat militar, i-a cerut să apere țara — atunci statul l-a recunoscut ca cetățean. Ulterior, același stat nu poate veni și spune: „De fapt, nu ești cetățean””, a menționat politiciana.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!