35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
(video) „S-au schimbat 7 directori în 4 ani”. Perciun, despre o eventuală numire a lui Gavrouc la șefia liceului „S. Rahmaninov”: E problematic acolo, se sabotează unii pe alții

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a comentat eventuala numirea a deputatului Vitali Gavrouc în funcția de director al Liceului Republican de Muzică „Serghei Rahmaninov”, despre care se vorbește în spațiul public. „Toată lumea este binevenită participe la concurs”, a declarat acesta, în cadrul emisiunii „Tinerii care împing Moldova înainte”, marca UNIMEDIA. Totodată, acesta a dezvăluit că atmosfera din colectiv este una tensionată, cu mari conflicte interne.

Foto: UNIMEDIA

„Vitali Gavrouc este unul dintre cei mai buni pianiști de la noi, unul de talie internațională. Acesta câștigă bine-mersi din activitatea sa muzicală, încât să nu fie atras din punct de vedere material, de o eventuală funcție de director într-o instituție de învățământ.

Noi urmează să avem un concurs la liceul Republican „Serghei Rahmaninov”, ceea ce probabil a generat aceste intrigi în spațiul public. Toată lumea este binevenită să participe la concurs”, a menționat ministrul.

Potrivit oficialului, această instituție este una problematică.

„S-au schimbat șapte directori în patru ani de zile, cu mari conflicte interne. Noi minim o dată pe lună primim scrisori anonime, unde un grup se plânge pe alt grup. Noi am încercat diferite formule.

Colectivul acesta este problematic, au conflicte interminabile și se sabotează cu succes unii pe alții”, a mai adăugat Perciun.

Totodată, acesta a precizat că, din câte știe, deputatul Vitali Gavrouc nu mai colaborează cu instituțiile din Federația Rusă de la începutul războiului.

Deputatul PAS, Vitali Gavrouc, care nu se regăsește pe lista partidului pentru alegerile parlamentare, are șanse să devină directorul Liceului Republican de Muzică „Serghei Rahmaninov”, precum au și alți candidați. Despre aceasta a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Deputatul PAS, Vitali Gavrouc, care nu s-a regăsit pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate pentru alegerile parlamentare, ar urma să fie „compensat” cu funcția de director al Liceului Republican de Muzică „Serghei Rahmaninov”, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ artistic din țară, a scris recent canalul de Telegram, SPPOT.


Pub