35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
Primăria cere Ministerului Sănătății să renunțe la testarea rapidă a Covid-19 și să asigure urgent spitalele cu medicamente și echipament

Autoritățile municipale cer Ministerului Sănătății revizuirea recomandărilor privind testarea rapidă în scop diagnostic la Covid-19, prin metoda Timp-Real PCR și prin testarea rapidă AG SARS CoV-2, cu stabilirea criteriilor clare de aplicare a acestor teste, în contextul ratei înalte a rezultatelor fals negative la testarea rapidă, fapt care duce la stabilirea tardivă a diagnosticului corect și întârzierea inițierii tratamentului. Solicitarea se conține în decizia Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a minicipiului Chișinău, adoptată astăzi și potrivit căreia, starea de urgență în sănătate publică a fost prelungită până la 15 martie în capitală.

Foto: medlife.ro

Totodată, CESP a mun. Chișinău solicită Ministerului Sănătății și Companiei Naționale de Asigurări Medicale asigurarea, în regim de maximă urgență, a spitalelor clinice municipale Covid-19, cu medicamente și preparate antivirale pentru tratamentul infecției cu coronavirus de tip nou, conform Protocolului Clinic Național, precum și cu echipamente medicale și de protecție, dezinfectante și detergenți.

De asemenea, Comisia solicită Ministerului Sănătății instituirea unui centru (dispecerat) unic de coordonare a spitalizărilor Covid-19 în spitalele republicane și municipale.

Hotărârea aprobată astăzi mai prevede că Direcția generală asistență medicală și socială și directorul Spitalului Clinic Municipal Sfânta Treime vor spori capacitățile pentru triaj și rezervele de paturi pentru tratament staționar la departamentul Covid-19 de la Moldexpo.

Totodată, în contextul morbidității înalte prin Covid-19 la copii în mun. Chișinău, Direcția generală asistență medicală și socială va spori capacitățile de spitalizare a pacienților pediatrici cu Covid-19 cu forme grave și a solicita Ministerului Sănătății implicarea directă și suportul imediat pentru menținerea obligatorie a nivelului III de asistență medicală pediatrică, pentru formele extrem de grave, cu maladii concomitente sau insuficiență poliorganică.

Astăzi, Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a minicipiului Chișinău a decis prelungirea stării de urgență în sănătate publică până pe data de 15 martie, în capitală.


Pub