„Daaa, azi ai împlinit 18 ani, Manuella mea!! Te privesc și încă văd fetița pe care o țineam pe piept când te născusem. În același timp, văd în fața mea o tânără, care începe să-și aleagă singură drumul. Le ador pe amândouă. Ești prima mea fiică și ai adus în viața noastră o lumină numai a ta. În casa noastră, atât de plină de glasuri și de viață, te-am văzut crescând cu multe talente, cu sensibilitate rară și cu o inimă care simte foarte profund. Sunt mândră de tot ce poți face deja, dar și mai mândră de omul care devii.
De acum înainte vei avea tot mai multe alegeri de făcut. Îți doresc să ai mereu credință să-ți urmezi inima, multă răbdare ca să înveți când ceva nu-ți iese și înțelepciune să alegi oamenii lângă care poți fi tu însăți. Să rămâi așa cum te-am învățat mereu: să spui adevărul, chiar și atunci când e dur, să fii bună, dar să știi să pui limite, să înveți mereu, poți să te răzgândești și să începi din nou, să iubești din toată inima și să primești o iubire adevărată și pură.
Îi mulțumesc zilnic lui Dumnezeu pentru tine și mă rog ca El să te călăuzească și să-ți păstreze inima pură. Îți doresc să ai curajul să înveți, să te răzgândești și să începi din nou ori de câte ori viața îți va cere asta. Ești un înger de copil, pe care toate mamele îl admiră, un înger de femeie, pe care femeile o admiră și un înger de om, pe care îl admiră toți cei care te cunosc!!
Îți mulțumesc pentru cei 18 ani în care mi-ai luminat viața. Sunt atât de binecuvântată că ești fiica mea!!
La mulți ani, iubita mea! Te iubesc la infinit!”, a scris Marina Cârnaț, într-un mesaj pe rețele.
„Manuella Carnat, prima mea fiică și astăzi faci 18 ani! Diferența de 24 ani, dar avem aceleași gusturi și ne place să facem amintiri împreună!”, a mai menționat bloggerița, publicând și un video în care apare alături de fiica sa și care a fost intens comentat de internauți:
„Câtă frumusețe, mai ales mama, zici că e sora mai mare cu 2 sau 3 ani!”
„Fetița mea de 5 ani mă întreabă “de ce ele arată similar?”. “Sunt mamă și fiică “ i-am răspuns, la care ea mă întreabă “și cine dintre ele e mama?”
„Sunteți speciale…… dar tot meritul este îndeosebi al tău, Marina, ai transmis această frumusețe pură celor zece copii, ești o binecuvântare pentru noi toți!”
„La mulți ani sănătoși,frumoși și fericiți! Semănați foarte mult, superbe amândouă.”
„Întotdeauna o vedeam pe Marina Cârnat plină de feminitate…. Dar Manuella o are la pătrat! Ambele doldora de finețe și gingășie!”
„Doamne, atât de faine, sunteți surori, nu mamă și fiică. Marina, pari o adolescentă, nu o mamă de 10 suflete minunate. Felicitări!”
Și Teodor Cârnaț i-a dedicat un mesaj special pe rețele fiicei mai mari: „La mulți ani fericiți și plin de viață, Manuella! Eu ca tată sunt mândru și fălos că am așa fiică - înțeleaptă, empatică, curajoasă, fermecătoare și plus la toate, foarte frumoasă la suflet și la chip. Tata te iubește și oricând poți conta pe mine”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!