Cea mai înaltă instanţă administrativă a Franţei s-a pronunţat astfel faţă de o plângere înaintată de Comitetul de Acţiune Palestiniană, care a cerut anularea deciziei prin care Ministerul de Interne de la Paris a interzis pe 12 octombrie orice manifestaţie pro-palestiniană (în contextul conflictului armat dintre Israel şi gruparea islamistă Hamas din Fâşia Gaza), invocând riscurile la adresa ordinii publice.
Consiliul de Stat a criticat redactarea „puţin precisă” a dispoziţiei ministrului de interne francez Gérald Darmanin, dar a respins cererea de anulare a deciziei acestuia.
În schimb, judecătorii francezi au stabilit că numai prefecţii, şi nu Ministerul de Interne, au competenţa de a „interzice manifestaţii de sprijin pentru Palestina care pot justifica, în mod direct sau indirect, acte teroriste precum cele comise în Israel pe 7 octombrie de membrii organizaţiei Hamas”.
Pe de altă parte, se arată în aceeaşi hotărâre, prefecţii „nu pot interzice o manifestaţie pentru simplul motiv că protestul respectiv este în sprijinul populaţiei palestiniene”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!