„În primul incident este documentat un cetățean al Republicii Moldova în vârstă de 19 ani. Tânărul s-a prezentat printre pasagerii rutei sosite în țară din Spania. Conform analizei de risc, conaționalul a fost supus controlului de nivelul II, în cadrul căruia polițiștii de frontieră au depistat substanța interzisă. La cele depistate, persoana a comunicat că îi aparține și era pentru uz personal.
A doua persoană cercetată este cetățean al Ucrainei, care intenționa să părăsească teritoriul Republicii Moldova. La verificarea străinului, polițiștii de frontieră au constatat lipsa traversării legale a frontierei de stat, pe sensul de intrare în R. Moldova. Astfel, a fost luată decizia extinderii verificărilor, în rezultat asupra sa s-au depistat 10 pachete cu substanță necunoscută cu miros specific. Și în acest caz, persoana a recunoscut că substanța este pentru uz personal”, menționează IGPF.
În continuare, pachetele au fost ridicate și urmează ca substanța interzisă să fie supusă expertizei. Cercetările sunt continuate în vederea elucidării circumstanțelor și luarea deciziilor ce se impun.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!