„Agenția Proprietății Publice și Aeroportul Internațional Chișinău au finalizat procesul de inventariere și au semnat joi, 29 ianuarie curent, cu Lukoil Moldova, actele de predare – primire ale complexului petrolier din cadrul AIC. Astfel, activele deținute de Lukoil pe teritoriul Aeroportului Chișinău au revenit în proprietatea statului, conform deciziei Consiliului pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului (CEIISS) din data de 15 decembrie 2025.
În aceeași ședință, CEIISS a interzis activitatea Lukoil în domenii de interes strategic pentru securitatea statului cu beneficiarii și fondatorii existenți și a dispus revenirea la situația anterioară privatizării, în anul 2005, a complexului petrolier din Aeroport. Lukoil a fost obligată să predea activele până la 9 ianuarie curent. Deoarece compania nu s-a conformat, la 16 ianuarie Consiliul i-a aplicat o amendă de 5 milioane de lei, care a fost achitată săptămâna curentă.
Conform deciziei Consiliului din 16 ianuarie, a fost suspendată activitatea Lukoil în domenii strategice pentru securitatea statului și acordat termen pentru predarea activelor până la 28 ianuarie curent.
După impunerea sancțiunilor internaționale de către Biroul pentru controlul activelor străine (OFAC) al Departamentului Trezoreriei SUA (OFAC), la 12 noiembrie a fost încheiat un contract de comodat gratuit între Aeroport și compania Lukoil pentru preluarea în administrare a activelor de la Aeroport, până la finalizarea procesului de predare-primire a acestora.
Amintim că procedura de screening a investițiilor de importanță pentru securitatea statului realizate de către „LUKOIL-MOLDOVA” SRL a fost inițiată în luna mai a anului 2024, anterior aplicării sancțiunilor internaționale impuse de OFAC.
Cât privește activitatea stațiilor de alimentare cu combustibili de pe teritoriul Republicii Moldova, acestea ar urma să fie preluate de fondul de investiții american, Carlyle Group. Este de menționat că, în conformitate cu legislația moldovenească, noul acționar anunțat este obligat să solicite aprobarea investițiilor, iar CEIISS să se expună cu o decizie în acest sens”, se arată în comunicat.
La 15 decembrie 2025, Consiliul pentru examinarea investițiilor în domeniile de importanță pentru securitatea statului a decis să refuze aprobarea activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul Republicii Moldova. Astfel, în termen de 20 de zile, toate bunurile, conform contractului din 2005, urmau a fi transmise în proprietatea statului.
Lukoil-Moldova a refuzat să transmită în proprietatea statului complexul petrolier de la Aeroportul Internațional Chișinău, a anunțat Ministerul Energiei. În acest context, Consiliul pentru examinarea investițiilor de importanță pentru securitatea statului a decis, pe16 decembrie, să aplice companiei o amendă de 5% din cifra de afaceri.
În noiembrie, Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului a decis să refuze oferta Lukoil prin care să-și înstrăineze activele și să vândă infrastructura din Aeroport către altă companie. Potrivit Ministerului Energiei, aceasta nu poate fi acceptată de statul Republica Moldova pe dimensiunea securității naționale.
Anterior, premierul Alexandru Munteanu a recunoscut că țara noastră este dependentă de unele servicii ale companiei Lukoil, gigantul rus de pe piața petrolieră din Moldova, care a fost plasată în lista de sancțiuni de către Statele Unite ale Americii. Deși oficialii spun că „toți trebuie să se alăture acestor sancțiuni”, se pare că o soluție clară la problemele care se vor isca în țară autoritățile nu au.
Sancțiunile impuse de Statele Unite ale Americii împotriva companiei petroliere ruse Lukoil nu vor afecta Republica Moldova. Declarația aparține ministrului Energiei, Dorin Junghietu, care a dat asigurări că aprovizionarea cu produse petroliere va continua fără impedimente.
Prețuri combustibil
SUA au impus noi sancțiuni care vizează cele mai mari două companii petroliere ale Rusiei – Rosneft și Lukoil – într-un efort de a presa Moscova să negocieze un acord de pace în Ucraina.
Compania rusă Lukoil, al doilea cel mai mare producător de petrol din Rusia, a anunţat la final de octombrie 2025, că a acceptat oferta grupului elveţian de comerţ cu materii prime Gunvor pentru achiziţionarea activelor sale din afara ţării, după ce Statele Unite au impus sancţiuni împotriva companiei.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!