4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
„Merită fiecare bănuț”. Suma colosală pe care o câștigă Lionel Messi la Inter Miami

Jorge Mas (63 de ani), proprietarul clubului Inter Miami, a dezvăluit câți bani câștigă Lionel Messi (38 de ani) la gruparea din MLS.

Foto: Profimedia

Lionel Messi a ajuns la Inter Miami în iulie 2023, după despărțirea de PSG, iar argentinianul a semnat în 2025 un nou contract care-l leagă de echipa din Florida până va împlini 40 de ani.

Lionel Messi câștigă „70-80 de milioane de dolari pe an” la Inter Miami

Fără a da detalii despre structura acordului pe care îl are cu Messi sau despre cum sunt calculate costurile anuale, Mas a dezvăluit că argentinianul e tratat și plătit regește pentru a juca în SUA.

„Motivul pentru care am nevoie de sponsori și pentru care aceștia trebuie să fie de talie mondială este că jucătorii sunt scumpi. În total, îi plătesc lui Messi, și merită fiecare bănuț, 70-80 de milioane de dolari pe an”, a declarat Mas, citat de Bloomberg.

Americanii se așteaptă ca Messi să devină coproprietar al clubului Inter Miami în momentul în care se va retrage din activitate. În prezent, Mas deține clubul împreună cu fratele său Jose și cu fostul mare fotbalist englez David Beckham.

20 milioane de dolari câștigă Cristiano Ronaldo la Al-Nassr (Arabia Saudită), pe an. Lionel Messi este al doilea cel mai bine plătit fotbalist din lume

„Am revoluționat fotbalul din MLS. Unii critică, alții laudă”

Deși drepturile tv sunt o sursă importantă de bani pentru majoritatea cluburilor importante din sport, acestea reprezintă doar 2% din veniturile celor de la Inter Miami, a afirmat Mas.

Drepturile exclusive de difuzare MLS în SUA au fost achiziționate de Apple în 2022 pentru 10 ani, valoarea totală a contractului fiind de 2,5 miliarde de dolari. Acordul a fost recent revizuit și se va încheia la sfârșitul sezonului 2028/29.

Miliardarul american a dezvăluit că se bazează în principal pe sponsorizări și alte acorduri comerciale, care constituie 55% din câștigurile clubului din Florida. Așa își permite să plătească vedete precum Luis Suarez sau Rodrigo De Paul.

„Folosiți acest ecosistem pentru sponsorii voștri, sponsorii existenți ai echipelor voastre și pentru valoarea voastră. Oamenii nu gândesc așa. Eu da. Pentru că evaluarea echipei mele se bazează pe asta. Banii din mass-media nu schimbă nimic.

Am revoluționat fotbalul din MLS. Unii critică, alții laudă. Eu conduc barca pentru că cred că trebuie să schimbăm multe lucruri. Nu poți să te temi de schimbare. Pentru a prospera și a avea succes, trebuie să faci lucrurile altfel”, a mai afirmat Mas.

Săptămâna aceasta, Inter Miami a fost semnat un parteneriat pe mai mulți ani cu gigantul brazilian din domeniul tehnologiei financiare Nu Holdings Ltd. Noul stadion al echipei, care va fi inaugurat în aprilie, se va numi Nu Stadium, iar logo-ul companiei va apărea pe spatele tricourilor începând din august.

Valoarea clubului a crescut cu 22% numai în 2025, ajungând la 1,45 miliarde de dolari, ceea ce îl face cel mai valoros din MLS, potrivit Sportico.


Pub