Ultima oră! Franzeluța are un nou director. Cine a câștigat concursul

Combinatul de panificație din Chișinău SA „Franzeluța” are un nou director. Este vorba despre Andrei Beșliu. Potrivit Agenției Proprietății Publice acesta a acumulat cel mai mare scor din cei patru candidați admiși la etapa de interviu.

Foto: Franzeluta/Facebook

Comisia de concurs a ales noul director general al Combinatului de panificație din Chișinău SA „Franzeluța”, în persoana lui Andrei Beșliu. El a acumulat cel mai mare scor din cei patru candidați admiși la etapa de interviu. Andrei Beșliu a activat anterior în câteva companii petroliere, de retail și media și are o vastă experiență managerială”, anunță APP.

Scandal la combinatul de panificație Franzeluța. Reprezentanți de la Agenția Proprietăți Publice, veniți la combinat, au fost întâlniți cu proteste și nemulțumiri de către angajați.

Directorul General al fabricii Franzeluța, Boris Andros, și-a dat demisia în octombrie 2021. „Uneori, făcând o scurtă retrospectivă a anilor ce au trecut, îmi este greu să cred că am reuşit împreună cu voi, practic, imposibilul”, a scris acesta atunci.

Tot atunci director interimar la Franzeluța a fost numit, de către Agenția Proprietăți Publice, Victor Matcov, cu 15 ani de experiență în industria alimentară. Anterior, acesta a deținut funcția de director de Fabrică, director al Departamentului de achiziție și șef al Departamentului de vânzări în cadrul combinatului Franzeluța.

„Cred că este o schimbare spre bine. Lucrați într-un domeniu competitiv, aflat într-o continuă transformare, de aceea, ideile și planurile noi sunt absolut necesare. Vă îndemn să vedeți această schimbare ca o oportunitate de a merge într-o direcție nouă. Aveți si provocarea de a face față anumitor condiții de pe piață. Vreau să știu că voi, angajații, lucrați din plăcere și că ceea ce faceți are un impact pozitiv asupra voastră, dar și a generațiilor care vin”, a menționat atunci șeful Agenției Proprietății Publice, Eugeniu Cozonac.

Pe 19 septembrie, consiliul S.A. ,,Franzeluța” a anunțat concurs pentru ocuparea funcției vacante de Director general al S.A. ,,Franzeluța”.

S.A. „Franzeluţa” este cel mai mare producător din industria de panificaţie din Republica Moldova și are 1500 de angajați.


Pub