Ieri, Maia Sandu a solicitat Comisiei „să verifice de urgență informația publicată în presă și să examineze oportunitatea reevaluării acestei liste”.
„Am inițiat cu membrii comisiei o discuție la acest subiect. Încă nu avem o decizie finală. Doar informația apărută în presă, care nu relevă suficiente date pentru a aprecia veridicitatea acestei informații și cât sunt de serioase posibilele încălcări ale candidatului, nu este cazul să luăm decizii pe ce a apărut în presă. Vom face o verificare adițională. În cazul în care se constată că, candidatul are probleme de integritate serioase, pe care comisia nu a putut să le cunoască, vom vedea cum procedăm în continuare”, a declarat Olesea Stamate la TV8.
„Comisia a avut o sarcină extrem de importantă. Timp de o săptămână, de dimineață până seară am adunat informații despre candidați. Am folosit toate canalele posibile pentru a colecta informații despre acești candidați”, a declarat ministra Justiției.
„Este regretabil că informația despre un candidat apare la două zile după ce am publicat lista. Apar semne de întrebare. Dar urmează să verificăm”, a mai adăugat Stamate.
Nici Maia Sandu, nici Olestea Stamate nu au specificat cine este candidatul la care s-a făcut referință.
Amintim că patru candidați au acces în etapa următoare a concursului pentru funcția de procuror general. Aceștia sunt Crîșmaru Oleg, Gribincea Vladislav, Soltan Veaceslav, Stoianoglo Alexandr.
Maia Sandu / Sursa:Facebook
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!