22,61 lei/l Benzină 22,61 lei/l motorină 19,10 lei/l weekend 17-19 ianuarie ANRE 5 kg Făt gigant născut la Spitalul Gheorghe Paladi record maternitate băiețel voinic 35 ani mamă 550.000 lei Femeie din Botanica înșelată reținuți curier colector străini Poliția avertizează scheme noi 19,92 lei/€ Euro la 19,92 lei dolar 17,12 lei curs BNM oficial weekend în creștere
(video) Nicu Popescu: R. Moldova este prea mică ca să-și permită să sufere din cauza unor conflicte geopolitice

R. Moldova este prea mică ca să-și permită să sufere din cauza unor conflicte geopolitice. Cel puțin aceasta a declarat noul ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, în timpul vizitei la Washington.

„Eu cred că, într-adevăr, populația Republicii Moldova și cetățenii Republicii Moldova, o bună parte din ei, preferă o apropiere de Rusia, alții preferă o apropiere de Europa, dar în fond eu cred că, practic, toți cetățenii Republicii Moldova sunt uniți în dorința lor de a avea relații bune cu toți partenerii externi. Cei care preferă o apropiere de Rusia, practic, de cele mai multe ori nu sunt anti-europeni și nu sunt anti-americani și, prin urmare, acei cetățeni ai Republicii Moldova care preferă integrarea europeană de foarte multe ori nu sunt anti-ruși. Și în sensul acesta cred că un metanarativ, o platformă de politică externă care unește peste 80 la sută din cetățenii Republicii Moldova este dorința de a face țara mai prosperă, de a crea locuri de muncă și a atinge acest obiectiv prin relații corecte cu toți partenerii externi – și cu Statele Unite, și cu Uniunea Europeană, și cu România, și cu Ucraina, și cu Rusia”, a declarat Nicu Popescu.

În acest sens, ministrul de Externe susține a menționat că „Republica Moldova este prea mică ca să-și permită să sufere din cauza unor conflicte geopolitice”.

„Sunt sigur că putem avea o politică externă care este subordonată dorinței cetățenilor de a construi o țară mai prosperă”, a conchsi Popescu.

Menționăm că Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Nicolae Popescu, în perioada 17-19 iunie 2019, s-a aflat într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii. Şeful diplomaţiei moldoveneşti a avut mai multe multe întrevederi cu oficiali din Washington dar şi cu reprezentanţii diasporei moldoveneşti.


Pub