Întrebată a cui e campania „Moldova poate” și de ce unii deputați PAS se disociază de ea, Doina Gherman a răspuns: „Este campania guvernării, or, actul de guvernare este atât al Parlamentului, cât și al Guvernului. Este o campanie inițiată și vine în mod special de la colegii din Guvern. Noi ca partid, probabil aici e diferența, pentru că PAS avem campania „Împreună avem grijă de viitorul RM”, asta este delimitarea clară a PAS, dar campania „Moldova poate” este a întregului act de guvernare. Și da, Moldova poate și noi credem că Republica Moldova va reuși”.
Liderul fracțiunii parlamentare BCS, Vlad Batrîncea, a venit cu o replică: „Anul trecut tot au început campania cu vreo 4 luni înainte, ceea ce, conform Codului Electoral, duce la scoaterea partidului sau concurentului din campanie electorală. Al doilea an la rând vedem cum miniștrii, în loc să-și îndeplinească obligațiunile de serviciu, fac partizanat politic și campanie electorală din banii publici, ceea ce tot este corupție și tot este condamnabil. Noi vorbim doar despre Șor, dar nu vorbim că din banii publici, cineva își face dividende electorale, bani care puteau fi îndreptați către cetățenii RM”.
Doina Gherman l-a întrerupt pe Batrîncea: „Ce înseamnă un ministru dacă este vicepreședinte de partid sau este membru de partid în afara orelor de serviciu este obligat, aș zice, în afara orelor de serviciu să facă campanie electorală”.
„Au demonstrat unii miniștri din echipa dvs că au făcut campanie electorală în orele de lucru, în zilele de lucru și au convocat Universtitatea de Medicină și alte colective. Și astăzi există presiune pe directorii unor universități ca ei să facă, de asemenea, campanie pentru PAS. Toate aceste lucruri oamenii le știu, iarăși veți spune că sunt minciuni, dar oamenii știu”, i-a răspuns liderul fracțiunii parlamentare BCS.
„Nu o să închidem miniștrii în Guvern să nu meargă în vizite de lucru”.
„Nu, să le majorăm salariile la 70 de mii de lei, să le dăm bonusuri și ei să facă campanie electorală. Fiecare ministru are un domeniu decizional.”
„Iată nu vi-i rușine? De ce spuneți asta?”
„Unde este Alaiba? Nu vă este rușine pentru Alaiba, pentru minștrii demiși?”
„Puteți cere o fișă de salariu a unui ministru și o să vedeți că nu sunt 70 de mii. Nu vă este rușine să spuneți aceste lucruri, eu înțeleg pe cienva care nu este documentat.”
„Nu îmi este rușine, ridicați declarațiile de avere ale colegilor dvs de la Guvern și o să vedeți. Salariul pe 2024 împărțiți-l la 12”.
Guvernul a anunțat, recent, că dă start unei campanii de informare naționale, intitulată „Moldova poate”, care va avea un buget total de 5 milioane de lei. Costurile au provocat critici și discuții aprinse în societate. „Domnul Postică anul trecut făcea convulsii la subiectul campaniei de informare a Chișinăului, pe care le face de 5 ani și la multe alte acțiuni care le stau în gât”, a scris Natalia Ixari purtătoarea de cuvânt a primarului capitalei, Ion Ceban, pe rețele. „Pentru 5 milioane de lei pe care Guvernul îi cheltuie din banii noștri, nacealinișii galbeni vor merge prin țară, ca să le povestească oamenilor cât de bravo ei sunt și ca să-și facă campanie electorală”, a adăugat Ion Bulgac.
Și ex-președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a criticat campania lansată de Guvern „Moldova poate”, cu un buget total de 5 milioane de lei. „Moldova poate, dar voi nu”. „PAS a închis școala din satul Dolna, raionul Strășeni, pentru că nu ajungeau 600 de mii de lei pe an pentru întreținere. Cu acești bani, școala din Dolna ar fi putut funcționa încă 9-10 ani”, a menționat Dodon.
De cealaltă parte, președinta Maia Sandu a declarat că inițiativa privind campania „Moldova poate” aparține în totalitate guvernării PAS și nu trebuie atribuită doar Guvernului. „Nu avem de ce să ne rușinăm de faptul că putem”, a declarat șefa statului în cadrul emisiunii. Cât despre cele 5 milioane de lei alocate din bugetul de stat, fapt care a provocat critici în rândurile societății, Maia Sandu a spus că nu știe nimic.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!