79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Un ministru critică poziția Guvernului în raport cu decizia CEC privind secțiile de vot din afara țării și se disociază de aceasta: Orice presiune asupra CEC este inadmisibilă

Ministrul interimar al Justiției, Fadei Nagacevschi, declară că a rămas surprins de reacția publicată pe pagina oficială a Guvernului cu privire la hotărârea CEC privind numărul secțiilor de votare peste hotare. „Comisia Electorală Centrală este o instituție independentă și orice presiune asupra membrilor acesteia este inadmisibilă”, declară oficialul.

Foto: UNIMEDIA

„Mă disociez de această reacție care contravine rolului și esenței Guvernului, mai ales al unui Guvern demisionar cu atribuții de administrare a treburilor curente.

Tratez acest mesaj publicat pe pagina oficială a puterii executive că utilizare a resurselor administrative ale statului în acțiuni cu tentă electorală, ca o presiune inadmisibilă asupra CEC, mesajul afectând grav funcționalitatea executivului și reprezentând un precedent extrem de periculos pentru stat.

Solicit colegilor să se abțină în a atrage Guvernul demisionar în acțiuni cu tentă electorală și în a utiliza statutul de membru al Guvernului pentru a pune presiune pe organul electoral”, a adăugat Nagacevschi.

Comisia Electorală Centrală a decis, cu scandal, că în afara țării să fie deschise tot atâtea secții de vot câte au fost la prezidențiale, întrucât Guvernul nu a oferit resurse suficiente pentru un număr mai mare.

La rândul său, prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi s-a arată nedumerit de decizia Comisiei Electorale Centrale și declară că „Guvernul nu a dat niciun indiciu că nu ar avea capacitatea să acopere cheltuielile pentru deschiderea secțiilor de votare din diaspora, dacă numărul lor ar fi mai mare”.


Pub